OPPO A31 invitatul meu

Hei, hei! În viața mea s-a petrecut recent o schimbare și anume a pătruns OPPO A31. E un device, telefon mobil despre care am aflat în urma primei vizite în teritoriu la Media Galaxy în Oradea într-o zi de marți. Acolo am văzut mai multe modele. M-am uitat mai mult la două care erau de la Samsung, deoarece de la acea firmă mi se promptase în memorie să iau. Adică văzusem la un prieten care avea un tip de Samsung, Samsung a21s. Și mi se părea că e cam mare. Iar o altă cunoștință mi-a recomandat Samsung A20E, pentru că și el avusese ocazia să testeze unul pe care l-a cumpărat pentru cineva. Samsung ar fi fost o alegere mainstream. Mă bucur că în ziua de marți nu l-am cumpărat. Tot marți am auzit de OPPO. OPPO A31. La Lotus Retail în Altex am putut să îl simt și să îl ating pe îndelete. Nu mi s-a mai părut la fel de mare. Am rămas plăcut impresionată de ceea ce scria pe site-ul de la Oppo pe modelul ăsta. Și era ceva în ziua aceea de vineri ce mă invita să îl iau să îl cunosc.

Auzisem că a intrat de 6 luni pe piața românească și de 20 de ani e pe piața globală. Despre ei am auzit că sunt recunoscuți pentru durata bateriei având o baterie de 4230mAh. Are 64 de GB storage total. Și 4 GB RAM. Nu am să continui cu caracteristicile tehnice. Doar vă spun că 2GB RAM avea telefonul meu anterior, Nokia 3. RAM-ii se ocupă de mărimea programelor executate. Procesorul Octa Core conține 8 nuclei. Nucleii viteza de execuție. De exemplu de asta e un tip de telefon bun pentru jocuri video. Are chiar și un spațiu de jocuri. GAME SPACE acolo unde intri să te joci iar telefonul e pus în mod de DO NOT DISTURB. Adică nu îți afișează notificări din afară jocului pe ecran.

De asemenea are o culoare mai diferită de telefoane în general o culoare verzulie turcoaz. Ca un fel de lac de apă din insulele Fernando de Noronha, un arhipelag din Brazilia cu o apă superbă.

Până acum am apucat să desenez pe el pe jocuri de Activity de desenat. De asemenea Cryptogram am mai încercat. E un joc de ghicit quote-uri din engleză, adică citate. Am intrat pe Zoom de pe el. Am folosit Instagram, Messenger, Facebook, WhattsApp, Telegram, Viber, LinkedIn. Strava am folosit. Și asta fără să sacadeze. La Strava chiar am observat o chestie inteligentă la el și anume dacă eu mă duc pe RIDE adică mă duc cu bicicleta și la un moment dat mă opresc. După câteva secunde el intră în Auto-paused. Adică nu mai contorizează timpul, considerând că activitatea s-a oprit. Și asta e mare lucru. De multe ori când mergeam cu vechiul telefon și mă opream la parcul de exerciții trebuia să îl opresc și să îl repornesc să nu îmi contorizeze timpul de Walking, de Running de Biking aiurea. Adică să nu treacă timpul și eu nefăcând acea activitate.

Va urma…

Scrieți în comentarii ce ați vrea să încerc să lucrez pe el. Ce vreți să știți despre el. Și eu voi cerceta și vă voi da răspunsul.

Dragă Moș Crăciun,

Te rog să fii mai bun.

Știu că tu știi cel mai bine ce e pentru binele comun al oamenilor și anume libertatea de mișcare. Eu tare bună am fost, pe Strava 115 zile active au fost. Am avut 431 de km efectuați în 2020 cu Pe-joul și cu bița și baschețelul. Vreau să îi ajuți pe oameni să înțeleagă libertatea de mișcare. Să îi spui administrației locale să nu mai ia bani pe locuri fals făcute de ei de parcare și nici să taie din spațiul verde pentru a face locuri pentru conserve. Știu că tu ești roșu, dar tu îl ai pe Grinch care e ecologist și el nu a vrut să-l fure pe Crăciune, ci obiceiul cu bradul scos din pădure să îl apună.

Libertatea de mișcare nu mai e în conserva aflată la scară, în care se adună o sumedenie de tensiuni asociate cu traficul și cu blagosloveniile spuse în aceste contexte. Problema e creșterea cererii de mașini față de oferta de locuri de parcare și mai ales eliminarea taxelor vamale de aducere a mașinilor vechi în țară spre a fi cumpărate începând cu intrarea în Uniunea Europeană în 2007. Soluția numărul unu, Moșule, este cam așa: crești oferta de locurilor de parcare prin crearea propriu-zisă a locurilor de parcare — reală și nu doar artificială prin trasarea unor linii demarcatoare în parcările de domiciliu și perceperea de taxe începând cu 130 de lei pe an și ajungând și la 1.000 în anumite zone din oraș în urma licitației pentru acel loc.

De exemplu, crearea reală și autentică de locuri de parcare ar fi arondarea pe cartiere la un centru de parcări subterane contra unei sume rezonabile, un loc unde să fie mașina păzită și de unde omulețul să meargă cu bicicleta dacă stă la un bloc mai departe de 1 km sau dacă are bagaj. Astfel de centre ar putea fi, cu puterea ta, Moșule, cele de pe strada Brașovului și de pe strada Tribunalului. De exemplu, cei care stau de la Crișul pe o rază de 2 km să primească parcare acolo pe Brașovului. Și mai nou există și pe Independenței parcare subterană. Iar dacă este dorință de întrajutorare, eu și parcările din Lotus și Oradea Plaza le-aș scoate la înaintare.

Iar cea de-a doua soluție logică și moșcrăciunească ar fi reducerea cererii. Cum? Prin îngrădirea accesului la mai multe mașini și la aducerea lor în parcările de domiciliu. Dacă ai deja o mașină, pe a doua să ți-o parchezi în altă parte. Sau dacă ai mașină de firmă, să nu o poți parca pe o parcare de domiciliu.

Acum, în prag de sărbători, uită-te la aceste probleme cu alte culori. Tu ești mult mai înțelept. Pe tine comoditatea oamenilor nu te trage în piept. Tu știi ce este mai bine pentru ei. Bicicliștii nu au loc. Și ca să trec pe un alt trotuar traversez câteva conserve. Asta nu e libertate de mișcare, ci e îngrădire în mișcare. 

Mulțumesc că m-ai ascultat! Și să auzim bine, nu în trafic aglomerat cu claxoane și lume obișnuită să stea la cozi pentru că fiecare din noi avem o mașină să ne simțim comozi. Umanitatea nu e despre asta. E despre car-sharing, e despre bicicletă, e despre transport în comun. Și nu e despre o conservă pe care o folosim peste tot. Ci doar în drumurile lungi din afara orașului. Te pup, Moșule.

Păsăruica pe care am mângâiat-o și a zburat vs. teama de apropiere în contradicție cu dorința

Helo! Bună seara lume! Astăzi am găsit în peregrinările mele de 5 kilometri cu bicicleta prin oraș o mică păsăruică, era un fel de porumbel negru care ușor tremura și l-am privit, m-a privit înapoi. Mă uitam la ea. S-a așezat. Niște cetățeni au ieșit din curte cu bicicletele . Nu prea le-a păsat.  A trecut o doamnă mai old lady pe acolo și s-a uitat în jos și a zis „Săraca e bolnăvioară de nu se ridică!” Cam așa era. Dar mai era ceva ce oamenii neurotipici nu văd la prima vedere. Wow ce ciudat sună! Ca o nucă într-o camionetă. Eh neurotipicii nu au văzut ce am văzut eu. I-am pus degetul pe cap și am mângâiat-o. Păsăruica a început să se teamă și a plecat un metru mai încolo după care iar s-a așezat. Mă gândeam că poate nu putea să zboare așa că am mai stat cu ea din cauza temerii că o va lua vreo pisică pe sus. M-am dus din nou spre ea și am mângâiat-o pe spate. De data asta nu doar că s-a mutat ci a și zburat cinci metri mai încolo punându-se lângă o poartă.

Imagine de Martina Boehm de la Pixabay

Mie pasărea mi-a amintit două lucruri. Nevoia de apropiere pe care o are o ființă și teama de a fi rănită. Și ca să mă raportez la oameni situația asta mi-a dat pârghia de a vorbi despre acest subiect. Un om care fuge de apropiere nu e un om care nu și-o dorește. Poate fi un om cu Asperger, cu anxietate socială pe care socializarea îl copleșește. Poate fi un om care a fost rănit în trecut de oameni pe care i-a lăsat să se apropie să îl mângâie. Poate fi un om cu o anumită condiție psihologică, de pildă o tulburare pe partea de atașament, o tulburare Borderline sau de personalitate. Pot fi multe. Am învățat să nu mai conectez comportamentul direct de o cauză care pare aparentă, ci să caut mult mai mult să înțeleg.  Nu renunța să te apropii de o persoană, să o cunoști pentru că ea pare că aparent nu își dorește. S-ar putea să îi fie teamă de apropiere, să îi fie frică de această postură vulnerabilă. Să simtă că apropierea o copleșește.

E nevoie să dai situații. Să dai progresiv. Să experimentezi, să încerci, să vezi diverse lucruri. Să nu te oprești, pentru că s-ar putea ca un comportament pe care tu îl conectezi cu o cauză să aibă o cauză mult mai alambicată și diversă în spate.  Poți spune tu sigur-sigur că fata cu care ai ieșit de 5 ori și a șasea oară când ai fost cu ea în Grădina Botanică și te-ai oferit să îi faci masaj și te-a refuzat, poți să zici tu sigur că ei nu îi place cu tine?

Poți să zici că o fată dacă pare că dă înapoi când vrei să o atingi are o legătură directă cu persoana ta? Îți zic eu. Nu are. Poate avea legătură cu stima de sine. S-ar putea ca acea fată care pe tine te refuză, de fapt fie să simtă că nu merită ceea ce primește, că simte sentimente de vină pentru că simte un iz de fericire. S-ar putea să fie o fată (chiar este) care să se fi obișnuit atât de mult să simtă sentimente negative încât cele pozitive să i se pară străine, să pară că nu sunt parte din ea. Dar aici vine partea umană din om. Atunci când nu dorești pe cineva perfect, nici o inimă perfectă, ci cauți să vezi ce e dincolo de ce se arată. Și abia atunci poți decide, după 8 întâlniri, 3 spectacole de teatru, o ieșire la film, 105 idei schimbate din care 58 dezbătute, 26 de discuții în contradictorii (constructive toate, păi cum altfel!) că da măi să știi că pot să o înțeleg. Să știi că merită să merg mai departe. Merită să investesc să învăț acea pasăre să nu se teamă de atingerea mea!

Merită să investesc în acea femeie pentru că are un potențial pe care eu îl pot scoate la lumină, văd ceea ce ea nu vede. Simt că problemele ei nu mă depășesc, și îmi doresc să o ajut să își remedieze defectele deoarece și eu la rândul meu îmi recunosc punctele slabe și sunt gata să le îmbunătățesc, fără să dau vina în stânga și în dreapta pe ceilalți sau pe ea, ci cu responsabilitate, cu deschiderea de a explorare și cu dorința de a eșua!

Despre cele care se doresc nimfe și sunt….matracuci*

*Matracucă înseamnă o femeie urâtă sau care are purtări imorale. În text am extins termenul și la alte genuri și orientări. Deci nu e discriminare de sex biologic. Chill girls.

Descrierea unei matracuci dorită nimfă

            O matracucă dorită nimfă e un locuitor al Montparnassului (Un munte până la lungul nasului) care poate fi oriunde. Poate fi deghizată într-un părinte al cuiva iubitor și deschis la minte care îți arată cum să faci ceaiul și e serviabil, poate fi la coadă când aștepți la facultate să îți iei fișa de materii, poate fi pe terenul de baschet, poate fi în persoana cea mai deschisă din lumea asta la care ai putea să pariezi că e o nimfă. Așa e. Pot fi în multe locuri. Și pare reală, bună, genuine (veritabila). Și te minte cum te-ar învârte cineva la jocurile de cărți, sau la poker. Dar vă mai spun un lucru despre ele. Nicio matracucă nu poate să reziste la nesfârșit până să fie reperată și luată în vizor de ochiul cu Asperger. Chiar și atunci când interacționezi mai puțin cu dânsa tot poți afla dacă e o dorită nimfă care se visează noaptea. De fapt nici nu prea visează ea, căci la cât e de falsă matracuca are coșmaruri și insomnii că cei din jur care nu îi cunosc secretele urâte ar putea să afle cum e ea de fapt. Deci, dacă ești o dorită nimfă- actuală matracucă- vei avea cu siguranță insomnii. Vei trece cu vederea lucrurile utile pe care ți le face cineva în defavoarea celor pe care nu le-a făcut. O matracucă pare că e serviabilă și că este interesată de ceea ce spui, dar pe la spate râde singură sau cu altcineva de ceea ce ai spus. Ea nu e în stare să construiască poduri între oameni să comunice, dar se pricepe să joace bridge.

Imagine de Liam Ortiz de la Pixabay

             O matracucă se va aștepta să îi răspunzi la telefon exact atunci când are ea nevoie. Și dacă nu ești pe fază atunci nu mai ești în liga ei. Ci ești o persoană cu care a terminat-o.Va fi persoana care pe la spate te va desființa și în față va fi serviabilă, îți va zâmbi, nu va vorbi multe cu tine, deoarece duhoarea din mintea ei nu o va lăsa să primească ceea ce e bun din mintea ta.  Nu te învinovăți dacă ai de a face cu o asemenea persoană. Acceptă că ea nu e o nimfă și că e o matracucă. Pe unele din matracuci bătrânețea și felul în care arată le accentuează trăsăturile imorale. În timp ce pentru altele nu vezi vreo diferență. Atunci când ele te jignesc, de cele mai multe ori pe la spate și o fac ca tu să afli ce au spus despre tine și o fac într-un mod gratuit. De-aș fi într-o școală a convertirii matracucelor în nimfe reale aș lua din acidul scuipat din ele pe jos și le-aș da să guste. Ceea ce de altfel fac și acum. Rușine să vă fie. Și să crăpați de rușine. Să fiți roșii, atât de roșii încât oamenii să vă întrebe cu cât le dați. Să crape ciuda în voi ca să nu mai aveți, nici pentru alții și nici pentru voi. Să aveți constipație de fiecare dată când aruncați pe la spate vorbe greu digerabile către cineva care știți că va afla ce spuneți despre el/ea.

O persoană de care nu vă pasă cât rău îi faceți. Vă e frică să vă bateți în argumente, dar pe la spate aruncați venin. Vă dați grozave că vă uitați la filme și că sunteți culte și tot ceea ce știți să creșteți nu e gândirea onorantă. Nu. Aia are un orizont tare îngust. Dar știți să vă creșteți animăluțele în jocurile de fermă. Asta știți. Animăluțele. Ceea ce le dă celorlalți incentive (indicii) legat de hramul pe care îl purtați.

Vă credeți nimfe, dar produceți constipare în jur. Vă credeți nimfe, dar îi faceți pe ceilalți să se contamineze de rigiditate și de sentimente neplăcute.

Vă credeți nimfe flexibile, dar sunteți mai rigide și mai greu de mișcat decât o scoarță de baobab de 80 de anotimpuri. Atunci când voi plângeți, lumea trebuie să se oprească în loc pentru lacrimile voastre. Că dacă nu plânge lângă voi, atunci înseamnă că acela sau acea este un insensibil, un om fără sentimente. Fie că plângeți că aveți o problemă personală, profesională, pe cineva bolnav sau aveți o neputință, o durere. În schimb, atunci când alții suferă le dați rețete sau le spuneți că se prefac, îi miștocăriți și pe urmă tot voi râdeți. Voi, voi, voi.

Voi să fiți în centru, buricul pământului. În jurul vostru să se învârtă lumea celorlalți. Că doar sunteți și muuuulte și rotunde. Băi băiatule, cum puteți să dați cu comentarii gratuite când până și greutatea voastră s-a făcut plătind mâncarea pe care o mâncați? Nu vă e rușine să fiți superficiale? Băi școlile alea muuulte pe care le-ați făcut multe și care ar trebui să vină în continuarea unei gândiri onorante pentru voi vin ca un ulei extravirgin oliv rar din Grecia peste un biban putrezit. Nu vă e jenă să vă faceți că trăiți într-o lume frumoasă, corectă? E ca și cum ai vopsi un tomberon să fie mai atractiv, doar că față de un tomberon voi aruncați gunoiul din voi în afara tomberonului. O dorită nimfă, actuală matracucă mi-a spus că îi plac mult filmele și că se uită la filme că îi aduc bucurie, uimire.

Draga mea, unii oameni se uită mult la filme nu pentru a se dezvolta, ci pentru a fugi de caracterul lor infect, grosolan, putregăit, hidos, jegos, slinos, uleios. De-ar știi untdelemn de la bunica ce uleioasă ești te-ar chema la ei în campanie.

Sperma ta nu e jucăria ta

Atenție articol potențial sensibil pentru cei rigizi în gândire

Nu citiți, să nu vă regăsiți!

Hei, salut. M-am trezit cu o idee, după o seară în care am recuperat somnul din două nopți. Sperma ta nu e jucăria ta. Omului i s-a dat conștiință și posibilitatea de a alege să procreeze. Nu știu să existe în regnul animal o altă ființă cum e omul care să își urască descendenții. Prin faptul că omul poate procrea și alege când și cu cine, el se consideră un mic Dumnezeu care creează viață. Da. Exact. Dar omul nu creează viața. Pentru că nici aia nu o face perfect. Omul e canalul prin care vine viața. Nu e nici creator și nu e nici posesor al acesteia.

Ce e de fapt omul prin care vine o viață nouă pe pământ?

El e ales ca și canal prin care vine viața. Probabil pentru că a existat o compatibilitate sexuală, erotică, genetică când a procreat și astfel a apărut o viață nouă. Legat de ura teribilă. Există state în care mamele au condiții atenuante de pedeapsă în cazul în care își ucid nou-născutul în perioada de după naștere. Deoarece se consideră că e o viață nouă pe care mama ca și alte specii din regnul mamiferelor poate să simtă că nu vrea să o crească. Din emisiunile acelea de pe Animal Planet și Discovery am văzut treaba asta. Situații în care mama nu a vrut să crească puiul pentru că a simțit că e bolnav și a decis că e mai bine să îl lase în urmă sau să îl omoare. Nu îi înțeleg pe oamenii care acuză mama. Sunt mame care își lasă copiii în tomberon. Acolo nu îi chestia de moralitate,ci chestia de o persoană aflată într-o stare de tulburare. Și revenind la ura părinților, sau a canalelor prin care vine viața la adresa progeniturilor/copiilor/descendeților combinației între spermă și ovul. Ce face o mamă care se află într-o stare tulburată de conștiință după naștere, fie că alege să îl abandoneze, fie că îl omoară cum am văzut într-o emisiune pe Discovery Investigations cu o mamă care și-a omorât mai mulți copii și nu și-au dat seama din ce cauză. Au conchis că au murit în somn. Oricum după mai mulți ani mama a venit și a recunoscut ce a făcut. Femeia avea o tulburare. Când mama alege să facă lucruri de genul ăsta considerate de ceilalți înfiorătoare și când auziți aceste cazuri eu vă pot dovedi că există ceva și mai înfiorător de atât cu care noi muritorii, vorbitorii, legiutorii de rând suntem foarte ok.

Ce ar putea fi mai înfiorător de atât?

Stați cu mine pe recepție și veți afla. Și pentru asta vreau să o iau pe firul logic al lucrurilor. Atunci când o femeie alege să abandoneze, să omoare, să lase la tomberon copilul, ea alege să curme ceva, suferința, ceva ce ea nu poate accepta lângă ea, ceva în care nu se regăsește lângă. Din păcate puțină lume și medici au în vedere faptul că o femeie poate să nu accepte un copil pe care îl are așa cum se întâmplă în regnul mamifer. Așa cum se poate face avort care e ceva perfect legal și în țara noastră, atunci de ce e așa de greșită pruncuciderea?  E tot terminarea vieții deoarece un făt, în uter sunt studii care arată că din primul trimestru de sarcină simte durerea. Dar deja dacă s-a născut și mama decide că copilul nu e viabil, mi s-ar părea ceva ce ar putea fi discutat. Poate copilul are malformații, are anumite probleme psihologice, fizice, sindroame, sau alte lucruri. Mi s-ar părea că pruncuciderea nu ar fi la fel de dureroasă ca avortul. Deoarece astăzi mergi în club îți pune cineva ceva în pahar și adormi. Deci sunt tot felul de prafuri, seruri pentru a muri.

Și totuși? Ce e mai înfiorător pentru populație decât pruncuciderea și nu are nicio treabă și lumea e ok cu asta?

Chiar vreți să știți? Celor rigizi nu le va plăcea, dar nu vor știi pentru că nu vor citi.

Ok. Ce poate fi mai nasol decât să curmi o viață, să te detașezi de ea, să o abandonezi? Otrava frate. Inserarea otrăvurilor din capul tău, progeniturii tale. După cum zicea Andreea Bălan că dacă vrei să fii canalul prin care apare o viață sau se formează o viață mai întâi trebuie să lucrezi tu cu tine să îți rezolvi “păsăricile” psihologice. Să ai puterea să recunoști față de tine că mai ai de lucrat la stima de sine (a progeniturii) , la a fi deschis cu ceilalți, la a colabora cu ceilalți, la a știi că ești interconectat. Și după cum spun eu nu toată lumea e făcută să aibă copii sau să fie părinte. Cine știe că e să nu facă, că de fapt mai are de învățat. Hehe. Nebunii cei mai periculoși sunt ăia care nu știu că au o problemă și totul li se pare greșit în jurul lor. Mi se pare atât de jegos când aud afirmații de genul: Soția mi-a dăruit un băiat. Pe bune, soția? Nu cumva procesele genetice, cromozomiale, combinarea spermatozoidului cu molecula de ADN a tatălui cu ovulul cu molecula de ADN a mamei. Nu există nimic spiritual în asta.  Oamenii prin afirmațiile lor arată cât de Dumnezei sunt ei că au făcut un copil sau doi. Nu l-ai făcut. Tu ai fost doar mijlocul prin care el a apărut. Nu poți să spui că ai făcut un copil. Aaaa. SĂ SPUI CĂ TE-AI PUS LA DISPOZIȚIE PENTRU A FI CANALUL PRIN CARE SĂ APARĂ UN ALT OM. Asta e altceva. 

Și cum rămâne cu otrava?

Bine spus. Otrava. Cândva când aveam în vedere răul uman. Când gândeam și eu mai simplu. Hehe. Pe atunci când mă gândeam la rău aveam impresia că prin rău înseamnă să bați, să omori, să fii psihopat. Astăzi știu că poți să faci un rău mai insidios și mai calitativ ca rău pe termen lung inserând otravă și ură în capul cuiva. De exemplu într-o progenitură, un copil un descendent. Un jet de spermă,nimic mai mult. Spunându-i cât de cretină e. Cât de inadaptată e. Cât de urâtă e. Cât de puțin te înțelege. Că are fundul pre mic sau prea mare. Că e prea finuță sau prea fin.  Făcând toate aceste afirmații pe termen lung tu creezi pe termen lung un om care va urî cel mai probabil la rândul lui, sau un om monstruos cu multe insecurități care va fi periculos. Tu practic creezi un monstru pe termen lung. Creezi un om potențial care la rândul lui va crea alți monștri cu acea otravă. Și pentru ce? Ca să îți arăți tu că poți fi Dumnezeu și că poți face un copil și să dispui de el?

E înfiorător să știu că oamenii își fac copii pentru a avea copii. Copiii nu se fac pentru a-i avea. Copiii nu se fac pentru că tu ești Dumnezeu și poți crea viață. Când știi că vei avea un copil ar trebui să primești ca un mesaj de la job:

În data cutare, de la ora x, la maternitatea z semnăm contractul de părinți. Aveți responsabilitatea de a vă instrui internul într-ale vieții, vă este interzis să turnați otravă în mod conștient sau inconștient în creierul acelui intern, dacă și numai dacă inserarea de otravă are un scop educativ. (cum are și scopul acestui articol) De asemenea vă lăsăm numerele de telefon ale psihologilor, bunicilor, familiei pentru a vă ajuta în caz de nevoie cu instruirea internului.

Și cum rămâne cu sperma mea nu e jucăria mea?

Păi tot cu cei care se cred Dumnezeu pe pământ. Că au creat viață. Că au crescut viață. Dacă ai intoxicat-o cu otravă poți fi sigur că aia nu e viață. Sperma tot de la creator și de la genetică o ai, și faptul de a fi bună de a procrea depinde și de compatibilitatea cu femeia, cum zice Robin Baker în Războiul sexelor, au fost cupluri care au tot încercat să aibă copii, iar atunci când au făcut sex cu alții au procreat.  Când tu ai un copil gândește-te că au fost un concurs de împrejurări bun la care tu nu ai contribuit. De multe ori mi-aș dori ca Dumnezeu să nu le fi dat posibilitatea oamenilor să aibă copii. Să fie un loc separat unde trăiesc copiii împreună și, acolo viitorii părinți să meargă și să își aleagă copilul potrivit.  Acel copil de care tu ai grijă este viitorul companiei tale. Vrei ca a ta companie să fie plină de monștri care vor otrăvi mai departe? Atunci continuă să ameninți, să înjuri, să fii malițios, să împroști cu noroi ca o budă de wc. Că asta e pentru unii un copil. Sperma lor și jucăria lor.

Imagine de Thomas Breher de la Pixabay 

Pizza Mexicana de la DiLuca

Pizza Mexicana e o pizza pe care am cunoscut-o în urmă cu trei luni și chiar și acum mă gândesc la ea. M-a atras felul cum erau asezonate ingredientele. Are fasole peruană! Hmm… O fi făcută de azteci la bază? Apoi are ardei iute în ea ceea ce e un plus, dacă ești o persoană care gustă picanteriile ca mine, e perfectă. Apoi are un blat pufos și lucios care îmi place cum se întinde. E important cum se întinde acea mozzarela de pe pizza. În funcție de asta știi și cât de sănătoasă e. E și cu salam. Și ansamblul de ingrediente mă duce cu gândul la aventură. Fie că e mersul într-un loc nou, acel moment când ajungi. Fie că e cunoașterea unei persoane noi, sau începutul unui training. Această Pizza Mexicana e perfectă când vrei să subliniezi acel entuziasm cu momente de decizie când e nevoie să mănânci pizza și să decizi după, fie că sunt momente mai delicate când trebuie să mănânci pizza și să taci sau când nu poți face pe cineva să tacă. Sau de pildă dacă ai fi un ingredient pe pizza unit de același blat, ar funcționa să spuneți că sunteți toți în aceeași treabă, în același blat (We are all in this together). Mexicana reprezintă pentru mine acea aventură, acel aer al lui Winnetou, Old Shutterhand care încă mai hălăduiește în stomacurile care sunt blagoslovite cu Pizza Mexicana. Și dacă tot am vorbit de aventură hai să vă zic ceva nou ce am făcut în ziua aceea. Am jucat prima dată după mult timp Twister.Alegeți Mexicana atunci când faceți ceva nou, când începeți un proiect nou, sau o colaborare nouă, cunoașteți o persoană nouă sau aveți chef de aventură!

#Weareallinthistogether #Mănâncăpizzașitaci #mexicana #diluca #Mănâncăpizzașidecide #Aicisefacepizzanugogoși #Cautăpizzafavoritășinuteoprilaea #pizzasiaventuragustului

Sursa foto-diluca.ro

Puteți comanda pizza Mexicana și alte pizze de la DiLuca cu livrare la domiciliu.

https://www.facebook.com/dilucadelivery

Comandă Mexicana și spune-mi și tu aventura ta.

Secret discret, știe doar cine citește articolul despre ce e vorba

 

Merg în jos pe un culoar al străzii paralel cu Matyas Rex, „Salutări Măria Ta!” apoi trec strada pe următoarele două culoare. Găsesc o intrare. Are afișe pe ea și invitații la festivaluri și lansări de carte, dar și ea mă invită înăuntru. Așa că intru. Anunț la intrare că mai am o surată cu mine și intru. Intru într-o lume ofertantă pentru simțurile unui om cu Asperger. Găsesc un colț „AȘA CUM SUNT”. Pardon un colț așa cum este.  Merg puțin și mă întâlnesc cu Agatha Christie și îi iau un interviu. Îi spun cu stupoare și bucurie că mi se pare ciudat că între autori nu e mâncătorie. I-am spus că nu cred că ea când e pusă lângă Kathleen Glasgow se abține să o facă mai bucăți pe fata care e deja bucăți. Agatha? Tu ai făcut asta? Nop, îmi răspunde amuzată. Nu eu. Așa e titlul poveștii ei. Și ea va fi plăcută de un anumit tip de om ,căruia, povestea ei îi va unge sufletul. Așa cum Agatha Christie unge mințile iscoditoare și dornice de adrenalina unui thriller. Înaintez pe culoar și îmi amintesc că m-am trezit la 6 jumate și că ar trebui să îmi beau și eu cafeaua cu Harry Potter și cu o tipă care face yoga pe unul din recipientele de cafea. O pernuță moale de balenuță pusă în capătul unui raft îmi amintește de sufletul moale și fragil al lui aspie, al meu, dar care s-a vrut să se arate impenetrabil în durerea lui neștiută de ceilalți. Astăzi știu că vulnerabilitatea te poate ajuta dacă e acolo unde trebuie să câștigi mai mulți prieteni decât invulnerabilitatea și dacă e arătată cu inimă și cap. Asta am învățat de la un it-ist de la cursul de improvizație. El mi-a spus că vulnerabilitatea te ajută să crești alături de alți oameni dacă e primită cum trebuie. Mă duc mai în fundul acestei lumi și văd umbre, umbre și lumini. Sunt în lumea fotografiei. Dar între timp caut un grăitor clujean. Se pare că nu e acolo. Și de la casă mi s-a spus că nu au nimic de Popan.  Apoi mă uit de pe culoar și văd spirit ludic, văd jocuri, văd Catan, Nume de cod Duet, jocuri de cupluri, povești întunecate care îmi amintesc de taberele yourself și de jocurile de la Sakura. Văd și un verde, e de la semafor, aici am verde la libertatea de a gândi și a căuta. Aici am și grei și ușori și văd că nu sunt nervoși unii pe alții. Aparent, nu mi-a sărit nici unul la gât. Anna Karenina să se certe cu Tom Hanks sau cu Rosie Nixon pe Stilista ei. Pentru că aici e și ce e clasic e și ce e nou și ce e mai ușor, mai light și și ce e clasic, de tipi consacrați peste ani. Aici e și spirit ludic, se și desenează cu cretă. Aici simțurile tale sunt dezmierdate. Dacă vii înapoi în holul încăperii din capăt și o iei la stânga pornești spre muzica pe care o auzi și îi găsești pe cei de la Grimus care îți amintesc de prietena ta de la medicină cunoscută la Cercul de Neuroștiințe și Neuropsihologie și de seara când te-a invitat la concertul trupei Grimus de la Che Guevara. Simți mirosuri. Vezi ferestre spre lumea de afară dar nu prea ai vrea să pleci. Găsești lângă muzică caiete care așteaptă să fie scrise. Rechizite. Ai găsit o surată care ți-a fost recomandată și refuzi alte două surate apetisante care strigă să le cumperi de la reducere, 2+1 gratis. Dar ele nu te pot cumpăra pe tine să le cumperi. E momentul să ieși din lumea asta și să o iei spre alte orizonturi și pentru a descrie lumea minunată în care ai fost.

Librăria universității din Cluj-Napoca

Pentru un om cu Asperger ca mine, librăria Universității e una din cele mai frumoase librării pe care le-am văzut. Acolo intri într-o călătorie, într-o altă lume mult mai deschisă, mult mai variată, acolo realizezi că nu se bate genul horror, Agatha Christie cu alți autori, nu se bate ea cu Tom Hanks cu cărțile de bucate ale Laurei Cosoi, cu cartea Patriciei Nedelea, Bărbații sunt ca pantofii, cartea ei de stand-up, sau cu cărțile mai ușoare de chick-lit. Sau cu clasici cum e Anna Karenina cu Idiotul, Frații Karamazov. Acolo fiecare e dorită și pătrunzi într-o altă lume mult mai deschisă.  E o bogăție de arome, e o bogăție de simțuri puse în joc și e libertatea. Libertatea de a gândi fără a reprima și de a simți fără a refula.

Cremeș, indiana și tiramisu

       Astăzi este despre prăjituri. Vreau să vă vorbesc despre Indiane, Cremeșul și TIRAMISUL de la Scala. Sunt trei feluri de prăjituri diferite. Fiecare are unele straturi care diferă în totalitate și părți în care se potrivesc cu alte prăjituri. Și fiecare din ele sunt plăcute de diferite tipuri de oameni. Ideea de bază e că fiecare din ele este plăcută la rândul ei de cineva. Unui asistent universitar îi place mai mult CREMEȘUL pentru că îi aduce aminte de seratele studențești unde se servea CREMEȘ. Altui tip care lucrează la o clinică pe postul de psihoterapeut îi place Indiana pentru că gustul îi dă acel boost de energie de care are nevoie la începutul unei zile pentru a evalua clienți care au diferite tulburări. Unui contabil care lucrează la stat îi place TIRAMISU pentru că are gust de cafea și are acel cacao pe deasupra care îi aduce aminte de bunica lui care e acum în America.

Fiecare din aceste trei prăjituri și din celelalte prăjituri din cofetărie este plăcută de anumite persoane. Uneori persoanele își mai schimbă gusturile și încearcă să vadă și cum e savarina, nu doar eclerul și tiramisu asta în cazul în care vor să experimenteze. În alte cazuri rămân la aceleași preferințe.

Dacă o prăjitură ar fi pe placul tău și tu nu o încerci nu e pierderea prăjiturii, ci e pierderea ta. Tu ratezi să cunoști ceva bun. Fie că e cremeș, indiană, tiramisu, savarină, ecler indiferent cât are de așteptat până să fie cumpărată, fiecare e bucuroasă în felul ei când e luată. Când știe că va ajunge în gura unui om care o va aprecia.

Pentru că asta e și ceea ce contează. Prăjitura să ajungă în gura unui om care are nevoie de ea. Care o apreciază pentru că e albă și pufoasă, că e cu cacao pe deasupra sau cu cafea, sau că e roșie și e cu frișcă. Nu vă forțați să vă placă o prajitură sau să o mâncați dacă nu vreți. Dar nu e bine nici să o refuzați cu totul înainte de a o testa, de a testa puțin pe papilele gustative să vedeți cum se comportă. Pentru că nu prăjitura pierde în caz contrar, ci tot tu. Îți dai seama cum ar fi să ajungi la sfârșitul vieții pe patul de moarte și să guști atunci prăjitura aia pe care ai tot refuzat-o și să afli că e bună? Îți dai seama în ce minciună ai trăit atâta timp? De asemenea e bine și dacă știți că vă place cremeșul să încercați și o indiană sau un tiramisu. Ca să variați acele papile gustative care duc informație la creier. 

Imagine de Alexas_Fotos de la Pixabay 

Cu prăjiturile e cam la fel și cu oamenii. Deci nu te stresa, fie că ești un cremeș, un tiramisu sau o indiană nu uita că e cineva care te place așa cum ești.

Deci nu te obosi să adaugi straturi ca să dea bine pentru unii și alții, căci în final ceea ce contează e interiorul.

Horațiu Stănculescu și povestea Toastmasters, din pantofii de membru, ofițer, mentor și director de arie

Povestea Toastmasters poposește la Cluj….

Pe Horațiu l-am întâlnit la Toastmasters Cluj, acolo unde l-am cunoscut în rol de greeter prin anul 2016 când aveau loc ședințele la hotel Agape, pe Iuliu Maniu. Mi se părea că avea o anumită voioșie în acompaniament cu ceilalți membri din board care la momentul respectiv mă speria întrucâtva. Nu eram obișnuită să mi se ceară să vorbesc nominal despre cum mi s-a părut mie o chestie, cum ar fi ședința de la momentul respectiv din ochii vizitatorului. Lucrul acesta m-a luat pe nepregătite, așa că am spus ceva general neștiind ce ar trebui să spun exact sau la ce se așteaptă lumea. Astăzi știu care e cel mai bun răspuns. Dar nu știu care e cea mai bună întrebare ca să afli răspunsul vizitatorului care vine la o ședință Toastmasters (râde). Oricum în momentele următoare o să vă iau cu mine într-o călătorie despre Toastmasters prin ochii lui Horațiu Stănculescu. Horațiu este în prezent Vicepreședinte Educație la Sibiu, a avut roluri de ofițer începând cu anul 2015: 2015-2016 Sergent, 2016-2017 Secretar și 2017-2018 Vicepreședinte Membri. Din 2014 a fost rezident pe chirurgie. În prezent fiind medic specialist reabilitare medicală, unde evaluează funcția tuturor sistemelor pacientului, îndeosebi funcția și mișcarea articulară normală. Și eu aș mai adăuga că e un om căruia îi place să se provoace și îi plac mult înaripatele. Pentru că așa cum sunt ele și el este un om căruia îi place să se provoace și să învețe să zboare către noi orizonturi.

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Cum ai ajuns în Toastmasters? Ce te-a atras?

Horațiu: M-am enervat că am luat nouă la licență și restul au luat 10 în septembrie 2013 . Le-am scris un mail. Și m-am prezentat în aprilie 2014. Știam de cei din Toastmasters. Și de la licență practic am prins dorința de a căuta despre public speaking în Cluj. Pentru că era important pentru mine să mă pot exprima în public și să mă înțeleagă lumea. Și, de asemenea, să am parte de exercițiu. Deoarece contact cu vorbitul în public mai avusesem prin prisma prezentărilor științifice.

AW: Aha, cele de la cercurile de medicină?

Horațiu: Da exact alea. Însă nu erau așa de bine organizate. Primul contact cu vorbitul în public fiind SSCR, Cercul Studențesc de Chirurgie. Erau chestii de maximum 5-10-15 minute.

Ce m-a atras? Prima oară a fost foarte greu pentru că toți vorbeau în engleză. M-am speriat inițial, pentru că mă gândeam că abia vorbesc în română și ei îmi cer să vorbesc în engleză?! Însă am aflat ulterior că am prins ultima ședință din lună, care era în engleză. Mi se părea foarte fain că toată lumea are posibilitatea să vorbească în față, pentru că exista o abundență de roluri. Oamenii din acel grup aveau un vibe care se potrivea cu al meu. Până la urmă asta e important: Du-te și găsește clubul cu vibe-ul potrivit! Dacă nu, formează tu unul. Hehe. (râde) Un alt motiv pentru care m-am înscris a fost ca să mă pot organiza mai bine. De ce m-am înscris? Pentru că am văzut că oamenii sunt atenți la mine, deoarece aveam nevoie de apreciere, de validare, de atenție. De ce o fi. Și faptul că oamenii mă aplaudau. Zic: Băi, frate. Super tare. Știi, eu vorbeam mult și mi se părea că vorbesc bine. Adică cu sens. Sensul era de fapt pentru mine mai mult. Și mă dispera ideea dacă vorbeam ceva care credeam că e important pentru mine, no, oamenii, colegii nu erau pregătiți întotdeauna să asculte. Și asta se întâmpla de câteva zeci de ori în cei șase ani. Și mi se părea că no, nu e important ce spun. Și asta m-a ajutat să îmi dau seama. Că e important ce spun, dar să fie și organizat în așa fel încât să transmit mesajul pe care îl vreau fără prea multe paranteze, dacă vrei.

AW: Aha. Adică să mergi țintit și să transmiți ceea ce vrei să spui mai bine.

Mai 2016

Horațiu: Da, corect. Oricum sunt amintiri faine. Mersi că le-ai împrospătat.

AW: Pentru ce ai venit și pentru ce ai ales să rămâi?

Horațiu: Am venit pentru partea de comunicare, am rămas pentru partea de organizare și leadership. Că eu eram omul cu multe idei, dar nu știam să le pun într-o direcție.

AW: Aha. Deci Toastmasters a lucrat ca un fel de coagulant pentru idei.

Horațiu: Da, exact. Să mă adun. Să mă înțeleg eu pe mine. Degeaba aștept să mă înțeleagă ceilalți dacă eu nu mă înțeleg. Știi?

Provocările întâlnite în rolurile de ofițer și lecțiile învățate din rol de mentor

Ce am mai învățat din ideea de a fi ofițer, am învățat să fiu mai perseverent. Astfel încât să vin la fiecare ședință. Că dacă tot veneam la ședință și făceam și roluri, am completat manualul de CC –Competent Communicator și CL – Competent Leadership, că tot veneam și făceam roluri. Deci era un avantaj.

Horațiu din pantofii de ofițer

Horațiu: Hmm. Hai să mă gândesc. Rolurile de ofițer am început să le am din 2015 în 2016, rolul de sergent. Când m-au sunat cei de la conducere să mă întrebe dacă aș vrea să fiu, nu știam exact ce e, dar mă gândeam că e ceva ce pot să fac. Avantajul era că eu eram mentee-ul sergentului anterior. Și știam oarecum ce trebuie să fac: să vin mai devreme, să pregătesc sala, să mă ocup să văd dacă are lumea formulare, să dau ecusoanele, să mă ocup de ciocănel, să dau cartonașele cronometrorului. Avantajul era că știam partea asta. Ceea ce nu știam e că după trei luni după ce am intrat în mandat aveam probleme cu sala. Ne tot amânau, ne ziceau că e ocupată și de fapt nu era ocupată. Sergentul se ocupă și de sală așa că provocarea inițială a fost să cred suficient în Toastmasters cum că merităm o sală gratuită pe la nu știu ce bibliotecă, eventual, sau librărie. Am avut la Diverta la un moment dat mai multe ședințe lângă Sora. Ne-am plimbat și pe la BCU, pe la hotel Agape pe Iuliu Maniu în 2016. Eram permanent stresat. Trebuia să conving oamenii să ne dea sală, dar nu a fost greu pentru mine că eu aveam energie suficientă și cam știam despre ce e vorba așa că oamenii erau deschiși. Și, după sergent, am fost secretar și după, VP Membership.

Aveam încredere că disponibilitatea mea ca mentor de a-i răspunde la întrebări omului oricând are nevoie — plus că eram un model prin rolurile pe care le făceam — atrăgea dorința de calitate și la mentee-i și nu doar la cei cărora eram mentor. Adică excelența, performanța. Mentor consider că ajungi mai ușor decât ofițer, dar e și mai mare responsabilitate. E ca atunci când ai copii. Ei nu sunt inițiați și trebuie să ajuți la inițierea lor.

Horațiu din pantofii de mentor

AW: Și cumva faptul că aveai roluri de ofițer te făcea să fii și mai implicat să îți iei roluri și să mergi la ședință.

Horațiu: Exact. Și cu fiecare rol. Păi îți dai seama că, după ce intri o dată în board, lumea știe ce putere ai și te vrea. În general, cine intră în board cam rămâne în board. Numai dacă nu mai vrea sau nu mai are timp. De obicei, la cine stă în board i se acordă mai ușor rolurile pentru că te cunosc dincolo de rolurile din ședință.

Ce am mai învățat din ideea de a fi ofițer, am învățat să fiu mai perseverent. Astfel încât să vin la fiecare ședință. Că dacă tot veneam la ședință și făceam și roluri, am completat manualul de CC –Competent Communicator și CL – Competent Leadership, că tot veneam și făceam roluri. Deci era un avantaj.

Decembrie 2016

AW: Și te simțeai și mai challenged, mai provocat să îndeplinești niște obiective. Asta te-a ajutat cumva și să te menții în Toastmasters, nu?

Horațiu: Nu neapărat asta. Pe mine m-a menținut ideea de a avea un impact asupra oamenilor, respectiv asupra mentee-ilor. Și dacă stau să mă gândesc, până acuma am avut 22 de mentee-i, da, în șapte ani. (râde) Hehe. Eu zic că e treabă bună. Ideea e că oamenii m-au cerut. Unii oameni au stat două luni, alții șase, alții mai sunt pe aici. Și eu zic că am ajutat cât am putut pentru că omul vine, își ia lecțiile și pleacă. Cam asta e din păcate pentru unii. Alții mai vor să mai exerseze, să mai descopere alte provocări.

AW: Dintre roluri care ți-a plăcut sau care te-a provocat cel mai mult?

Horațiu: Cel mai mult mi-a plăcut secretarul pentru că am putut să devin creativ în fiecare săptămână, să primesc feedback și să îmi îmbunătățesc scrisul. Că scriam pe blog. Ca provocare, cel mai provocator mi s-a părut VP Membership. Pentru că, dacă la sergent și secretar mă descurcam singur, la VP Membership aveam nevoie de ceilalți. La Cluj am început în mandatul meu cu 18 oameni și am terminat cu 36. S-a dublat numărul de oameni.

AW: Wow! Ce performanță!

Horațiu: Mersi, mersi. Primele șase luni au fost mai dificile, pentru că o lună mi-am luat concediu. Aproape trei săptămâni am fost plecat, deci am început cu stângul în iulie. După aceea, din septembrie până în decembrie, mi-au rugat moartea. Pentru că nu mă așteptam ca echipa veche de membership să nu mai fie. Deci vechiul vicepreședinte a plecat și ei s-au dizolvat. Nu știam că am nevoie de ajutor. Eu făceam evenimente de membership o dată pe lună. De exemplu, am mers la Airsoft, am fost la un concert de orgă, după care am mers să mâncăm. Am mers la pictat la Ceramic Cafe, am mers în excursie la Turda, am făcut drumeție și TTM.

Septembrie 2018

AW: Wow. Nu știam că VP Membership are treaba asta. Asta face el?

Horațiu: Da, măi. Asta face VP Membership. Ține tot de el. Să facă teambuildinguri dincolo de ședințe, pentru că ai nevoie ca oamenii să se cunoască mai bine. O să crească mai mult rata acceptării rolurilor dacă vezi că un cunoscut de-al tău e gazdă.

AW: Aha.

Horațiu: Ce mi se părea ciudat era că veneau ăștia doi mai mult de obraz, ori mentee-ii, ori ofițerii. Am fost la escaladare într-o zi. Pe perete interior. Nu știam de ce nu vin. După aceea mi-am dat seama că nu m-a interesat neapărat ce voiau oamenii, ci ce voiam eu. Și prin decembrie mi-am selectat doi mentee-i pe care i-am băgat în echipa de membership și le-am delegat sarcini. Și am delegat faptul că, dacă George voia să iasă cu balonul, el era Toastmasterul serii. Și sunam oamenii să îi întrebăm cum li se pare, dacă vine, dacă nu vine, dacă i se pare o prostie. Că și asta e o chestie. Și, înainte de echipa respectivă, eu toate astea le făceam singur. Eu sunam eu, plănuiam. Și îmi alocam multă energie. Și în noiembrie am zis că renunț. Trei luni de zile, doar feedback negativ, tâmpești!

AW: Din ce motive rămân oamenii în Toastmasters sau vin?

Horațiu: Oamenii sunt de mai multe tipuri. Sunt care nu au prieteni și găsesc în Toastmasters un fel de familie. Și vin la tot: ședințe, chestii, evenimente în plus. Alții au prieteni și vor să evolueze la ședințe, dar nu sunt interesați nici după ședințe și nici în afara lor. Și mai sunt cei care au familie și fac minimul necesar. Și cei care vin și la ședințe și la evenimente fie vin că au încredere în tine că prezinți lucruri de calitate și că faci treabă bună, fie vin că le place conceptul. Și lucrurile astea le-am învățat în rolul de Membership.

Horațiu din pantofii de ofițer pe Membership
Ianuarie 2018

AW: Ai spus la început că ai ținut și traininguri?

Horațiu: Bineînțeles. În fiecare an țineam de două ori. (râde)

Membershipul l-am ținut de trei ori, sergent și secretar de încă trei ori. Aproape la fiecare bootcamp la care am fost am ținut. Și totul a fost practic și din experiența mea. Să îi avertizez pe următorii că asta se poate întâmpla. Mie mi se pare avantajos la Toastmasters că poți să ții traininguri începând cu cel de sergent.

AW: Având în vedere pandemia, rolul sergentului s-a cam diluat. Nu mai are drapel de adus, ecusoane sau hârtii și pixuri de distribuit.

Horațiu: E adevărat. Dar chiar și online, dacă intră un om în ședință, Sergentul trebuie să îi spună „Bine ai venit”. Sergentul e greeterul. Noi nu aveam greeter. Eu le spuneam oamenilor: „Uite, eu sunt Horațiu, bine ai venit, aici e programul”.

Ce ai învățat din directoratul de arie?

Horațiu: Am învățat că am mai multe teme de discursuri decât știu eu. E nevoie doar să le caut. Pentru cine zice că nu are teme de discursuri înseamnă că are mai multe experiențe zilnic sau poate săptămânal ca să poată să tragă niște concluzii. Ce mai pot să zic e că Toastmasters poate fi ca un job, ori full-time, ori part-time. La directoratul de arie a fost full-time. Am dat și interviu pentru el și mi-am depășit frica de avion pentru a participa la traininguri. Am fost cu patru avioane, două dus, două întors — Cluj-București, București-Kiev — și mi-am făcut pașaport, asta se întâmpla prin septembrie. Pentru mine, Toastmasters până acum a însemnat a fi misionar dacă vrei. De exemplu, prin 2016, când eram cu băieții la Cluj, ne-am suit în mașină cu Adrian Sălășan, cu Radu Ilieș și cu Radu Andreica, și, în loc să mergem la ședința de marți, ne-am dus cu mașina vreo 300-400 de kilometri până la Satu Mare să le ținem roluri colegilor de acolo.

AW: Aha. Adică traininguri pentru roluri?

Horațiu: Roluri, măi! Ședința. Erau cinci de toți și îți dai seama că aveau nevoie de oameni cu inspirație, experiență, pricepere și blândețe și cu feelingul de Toastmasters. A fost extraordinar că am fost de două ori cu ei. După aia am fost în 2017 sau chiar 2018. Nu, 2017, tot în mașina lui Adi; ne-am suit într-o miercuri pe la ora 4, la ora 6 jumate eram la Sibiu, țineam roluri, evaluări de discursuri am avut. Unde am mai fost? Am fost la București. Am fost un pic în concediu. Am fost la câte un club pe acolo. Am fost la Sirius. Nu am ținut un rol atunci, dar la ăștia de la Toastmasters București în română am făcut TableTopics, de exemplu, cu subiecte pe care le-am făcut pe tren. Deci mi se pare că e o oportunitate de a călători pentru mine. Pe de altă parte, al doilea training care s-a ținut în februarie a fost la Pardubice, lângă Praga. Și îți dai seama că am mers opt ore din Timișoara. Opt ore am făcut pe autostradă până acolo. Opt ore cu pauze, adică șase ar veni.

Directoriatul de arie?

Directoratul de arie m-a ajutat să călătoresc, să învăț și să simt ce se întâmplă la alte ședințe și să dau recomandări pertinente cu privire la un întreg club. Asta e dincolo de a ajuta un om să ajungă la un alt discurs, adică mentorul. M-a ajutat să mă conectez la oameni emoțional și la nevoile lor atât ca un club întreg, cât și ca oameni separați. Să îi cunosc și să fac asta fără să am mașină. (râde)

Horațiu din pantofii de director de arie

AW: Totul a fost pe autostradă?

Horațiu: Da, da. Totul a fost autostradă. Am trecut prin Ungaria și am ajuns în Cehia. Și Toastmasters a fost o oportunitate să pot să țin un training la nivel de divizie, adică România-Moldova, sau la nivel de district, pe care l-am ținut despre valorile Toastmasters. Și a fost în engleză în fața a 30 de analogi, de președinte, secretar, trezorier, deci la un nivel mai mare. Și ce am învățat e că poți să fii speaker, poți să fii trainer din speaker și am învățat legat de conectarea cu oamenii.

AW: (râde)

Horațiu: Îți dai seama, eu stăteam în Sebeș. M-am dus la Cluj de două ori, oficial, m-am dus la Sibiu de două ori, oficial, la Office Depot, mai este un club în Cluj, iar oficial și la Brașov m-am dus o dată și odată a venit pandemia și m-am dus online. Dar na, îți dai seama, suie-te pe două autobuze, caută cazare, mergi acolo, fă un rol și completează un raport care durează o oră. Rolul de director de arie este formidabil. E extraordinar de multă investiția. Trebuie să crezi bine în ceea ce faci. Cam asta ar fi. Și conectarea cu oamenii merge foarte bine, și când ții un discurs. Bineînțeles că vezi feedbackul nonverbal și vibe-ul oamenilor. Dacă râd, dacă sunt atenți, dacă no. Și ce am observat la Toastmasters e că îmi place să fiu acolo să susțin, să vin, să răspund la solicitările lor. Am învățat efectiv să fiu mai deschis în general. Eu eram tare planificat, știi. Și am învățat să fiu mai flexibil. Dar dacă ar fi să mă gândesc ce am învățat din Toastmasters, aș putea să scriu mai multe pagini de blog. Dar acum from the top of my voice.

AW: Head.

Horațiu: Așa. From the top of my head.

2020

AW: Și mai scrii pe blog?

Horațiu: Da, da. https://pe13carari.blogspot.com

AW: Și despre ce scrii acolo?

Horațiu: Îi vorba de călătorii interioare și exterioare mai mult. Și amintiri din studenție.

AW: Când mă gândesc la Horațiu Stănculescu, îmi vine în minte discursul lui în costum și papion de la Toastmasters Cluj, din sala de lângă hotelul de la Medicină, de pe Victor Babeș.

Horațiu: Stai să mă gândesc. În costum și în papion? Era la final de an? S-a stins lumina în timpul discursului?

AW: Da.

Horațiu: Atunci ăla era. Dar nu aveam papion. Aia a fost capodopera mea. Două luni înainte l-am pregătit. Nu m-am jucat. Lecția pe care am avut-o a fost să interpretez un personaj.

AW: Pe ce cale ești? E interesant că în manual nu am văzut lecție de interpretare a unui personaj.

Horațiu: Effective coaching. Ăla era pe manualul ce ai văzut tu. Chestia era că pentru lecție am făcut foarte multe lecții, am citit cartea, am intrat în pielea personajului de mai multe ori, am făcut jocul, am lucrat energetic, workshop de tantra, crescut mustață.

AW: Cum se numea personajul?

Horațiu: Andrew Ryan.  Oricum pot să îți spun că între discursurile drăguțe pe care le-am avut la CC, la Competent Communicator, primele zece proiecte, și discursurile avansate pe care le-ai văzut și tu unele dintre ele. Majoritatea erau despre moarte la următorul nivel la Advanced. (râde)

AW: (râde)

Horațiu: Deci am devenit mai împământat, să zic așa. Cum a fost feelingul pentru tine la interviu?

AW: Am realizat că ai multe lucruri de împărtășit și că ai multă informație de oferit. Și acum ești VP Educație în Sibiu?

Horațiu: Păi Sebeșul e la 60 de km de Sibiu și 100 de kilometri de Cluj. Din mai 2019 sunt membru la Sibiu. Din 2019 m-am repatriat că acolo am găsit postul de medic de care aveau nevoie. Și oricum mai mergeam să îi ajut și înainte, dar am zis că e important să fiu membru la ei că au nevoie de cineva cu experiență. Și eu cred foarte mult în ideea asta de a lăsa moștenire. Chiar dacă, no, nu pot să zic că am vârsta aia. (râde) Mă motivează forma de a avea un impact pozitiv, de a fi un exemplu, de a putea dormi bine noaptea că am făcut tot ce am putut, în locul unde m-am potrivit și unde mă pricep.

AW: Ar trebui medicii să intre în Toastmasters?

Horațiu: Depinde ce caută. Unii caută socializare, prieteni și alții caută să învețe. Însă am observat că medicii au o ramură artistică explorată, ori e fotografia, pictura, mersul pe munte, chitara. Recomand pentru un medic să fie acolo pentru că medicul mai întâi trebuie să fie om și după aceea medic. Asta e o chestie valabilă. Dar nu știu cât e de cunoscut conceptul Toastmasters pentru medici încât să vină. Pentru că mulți medici sunt și așa overworked ca să mai aibă timp de voluntariat. Însă pentru mine ce simt că e aici e că accesez mai mulți stimuli și mai multe provocări și mai variate decât din rolul meu de medic. De asta e și președinție de un an la Toastmasters și nu e până mori. (râde) Pentru că ai nevoie de experiențe cât mai variate.

AW: Aha.

Horațiu: Îmi place că am putut să fac transfer de skilluri, să învăț despre dicție, să învăț să gândesc un pic înainte de a deschide gura. Că na, poate mesajul să iasă altfel de cum l-ai gândit, dar important e să fie sinonim și energetic la fel. (râde)

Horațiu:Mi se pare că sunt multe subtilități care sunt ignorate. Ok. La Toastmasters vorbim. Dar nu vorbim doar ca să ne auzim. Nu doar de asta e vorbitul în public. E nevoie de un scop. Vorbitul în public e un mediu foarte fain în care poți să testezi diferite chestii. Și cred că ți-ai dat și tu seama de asta.

AW: Da, e un loc unde se valorifică lucruri care în alte părți se trec cu vederea.

Horațiu: Bine, mă duc la masă. Mulțumesc de oportunitate și mai povestim!

AW: Poftă bună, mersi și eu că ai acceptat invitația!

Un interviu luat de Annellisse Wilson.

Cristian Șandru la o poveste despre experiența Toastmasters

Pe Cristian Șandru l-am întâlnit în iarna anului 2018 când a început să vină la ședințele Toastmasters Cluj. De la discursul pentru a deveni membru mi s-a părut că e un om volubil și deschis care are multe de povestit. Așa că datorită pandemiei am decis să îl provoc la o poveste. Hai să vedem ce a ieșit.

Spune-mi ce te definește, ceva ce ai vrea ca cei care citesc articolul să știe despre tine.

Cristian : Lucrez de 5 ani în industria de turism, într-o agenție internațională. Mă simt un pic ca violoniștii de pe Titanic în momentul de față. Îmi place foarte mult să joc jocuri de societate cu prietenii cât și cu necunoscuții, să merg la concertele trupelor preferate de metal, să îi fac pe cei din jurul meu să râdă etc. Ceva mai deosebit despre mine e că joc des rolul avocatului diavolului. Îmi place să văd mereu lucrurile din cât mai multe perspective și mi se întâmplă adesea să spun ceea ce alții nu vor să audă. Mă simt atras de Toastmasters din cauza colegilor și a atmosferei ședintelor. Toate celelalte motive vin ulterior.

  1. De unde ai aflat despre Toastmasters si ce știai despre acel loc înainte să treci pe la ședințe,din auzite?

Cristian: Am aflat despre Toastmasters de la un vecin de bloc. Nu îmi aduc aminte cum ne-am cunoscut. Însă rețin că m-a invitat într-o zi să îl văd susținând un discurs la o ședință Toastmasters. Nu știam nimic despre Toastmasters. Atunci am aflat prima dată de organizație. Asta a fost în 2010.

2. Ce ți s-a părut neobișnuit la ședințele Toastmasters? Ce ți-a stârnit curiozitatea?

Cristian: Tot formatul ședinței mi s-a părut neobișnuit. Și asta pentru că nu văzusem nimic asemănător până atunci.Ce mi-a stârnit curiozitatea sau mai bine zis ce m-a fascinat a fost rolul numărătorului de ă-uri. Simplul fapt că cineva îți număra ă-urile și cuvintele, pauzele și sunetele nepotrivite mi s-a părut uimitor. Mi s-a părut un lucru unic și foarte eficient pentru dezvoltarea vorbirii fluente.

3. Ai intrat in Toastmasters Cluj în aprilie 2018. Cam în aceeași perioadă în care am intrat și eu. Cum s-au dezvoltat obiectivele tale legate de discursuri de atunci?  Ce proiecte ți-ai îndeplinit în acest timp în Toastmasters?

Cristian: Am intrat în Toastmasters pentru atmosfera de la ședințe și pentru oamenii faini din club. M-am axat pe discursuri improvizate în detrimentul celor pregătite și pe roluri tehnice: cronometror,numărător de ă-uri și gramatician. Am acoperit și celelalte roluri însă nu la fel de des. Ceea ce vreau să lucrez de când m-am înscris în organizație, însă o fac foarte rar, este să susțin discursuri pregătite cu obiective finale de a fi concis și convingător în vorbire. Și de a mă încadra în timp atunci când există un timp limită. Recent, am prins drag de rolul de evaluator de discurs. Și vreau să continui în direcția asta mai departe.

4. După ce ai intrat în pâinea prăjită a discursurilor care ar fi un secret de culise legat de vorbitul in public? Ceva ce ar trebui să știe cineva care nu e în Toastmasters despre importanța studierii vorbitului in public.

Cristian:Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru pentru a fi un bun vorbitor în public este practicarea continuă a vorbitului în public. Cu pregătire în prealabil, dacă e posibil.

5. Dacă ar trebui să convingi un om care nu consideră că e important felul cum vorbește în public să vină la ședință, ce i-ai spune?

Văd două moduri de a privi lucrurile: îți pasă sau nu de ce cred ceilalți despre tine și îți pasă sau nu de ce crezi tu despre ceilalți. Dacă în ambele cazuri nu îți pasă, atunci felul cum vorbești e irelevant. În orice alt caz ceea ce spui și cum o spui este ESENȚIAL.

Cristian Șandru

6. Povesteste un moment amuzant de la ședințe.

Cristian:Un coleg a susținut un discurs despre mersul pe bicicletă. Înainte să îl cheme moderatorul pe scenă, acesta nu era nicăieri de găsit. În momentul în care l-a chemat,  se aude un clopoțel din afara sălii și în secundele următoare apare colegul pe bicicletă, pedalează până pe scenă, o înconjoară o dată, iar apoi dă din clopoțel din nou, înainte de a se da jos de pe bicicletă pentru a-și susține discursul.

Înainte să te plângi de ceea ce nu ai, verifică să vezi ce ai făcut cu ceea ce ai primit

Oare o păpădie știe că nu e așa de înfoiată pe cât ar vrea? Știe că ea ar vrea să fie mai galbenă și mai înfoiată? Nu cred. Ea înflorește și devine galbenă și înfoiată. Și după un anumit timp devine gri. Și atunci ea știe că e remarcată de un om cu Asperger. Și știe că e frumoasă. Când va veni timpul ea va zbura cu fiecare firicel.

Ca să poți să mai ceri mere ca să faci suc de mere de la un producător, în mod logic ar trebui să fi făcut deja sucul de mere cu merele pe care le-ai avut ca să poți merge să îți mai comanzi mere.  Ca să îți cumperi pantofi nu trebuie să aștepți să ți se rupă toți. Dar poți să vezi mai întâi în detaliu în mai multe magazine ce marfă și prețuri sunt ca să ști ce să cumperi. Ca să îți cumperi un număr nou din revista Terra Magazin în mod normal nu e obligatoriu să citești toate revistele pe care le-ai cumpărat. Dar e recomandat. Ca să nu ai materie nefolosită și necitită și nevalorificată. O nouă achiziție de deodorant, săpun, gel de duș sau șampon poate fi făcută pentru varierea gamei de produse de îngrijire cu amendamentul de a le folosi și pe celelalte.

Ok. Acum hai să revenim la caracterul de a te plânge. E firesc într-o anumită măsură să ne întrebăm ce a făcut x și nu am făcut eu și să dorim altceva. Dar acest dorit altceva se fundamentează pe răspunsul la întrebările: Ai încercat să faci tot ce ai putut cu ce ți s-a dat? Ai încercat să dezvolți toate veleitățile pe care le-ai primit? Te-ai folosit de tot ceea ce ai avut?

       Poate că în realitate dacă ți-aș mai da ceva, ți-ar fi prea plin pentru tine și tu nu ai avea suficient timp să faci tot ceea ce poți. De câte ori intrăm într-o stare de idealizare în care ne dorim să trăim în orașul x, în biserica y, în clubul x de teatru sau de lectură.  Și idealizarea e bună. Dar nu atunci când punem la bătaie idealizarea cu realitatea e meci categoric câștigat detașat de cea de-a doua. De realitate. Dacă idealizarea nu vă face bine vă rog să o eliminați din viața voastră și lăsați loc pentru altceva să vină.

O altă întrebare:Îți cunoști stocul de veleități? Știi ce ai tu în tine bun?

Atunci când nu știi trebuie să cauți experiențe, nu neapărat lucruri. Să interacționezi cu diverși oameni să vezi cum te simți, să intri în diferite situații, să explorezi părți din tine. Să încerci să faci lucruri noi. Nu trebuie să fie majore. Poate fi cumpărarea unui nou fel de înghețată nemaîncercat, gătirea unui fel de mâncare, participarea la recondiționarea unui parc, sau la o petrecere. Poate un lucru cu care nu ești obișnuit și ai vrea să vezi cum te descurci. Desfă acele porțiuni de grepfruit nedesfăcute ca să faci lumină înăuntru.

Și…..cât grâu ai făcut cu sămânța pe care ai avut-o? Ce ai făcut cu ceea ce ai avut? Ai pus-o pe toată în pământ? Sau ai aruncat-o colo și colo? Ai folosit-o pe toată sau ai lăsat o parte în sac?

Ești conștient de faptul că cea care a rămas este materie care nu e folosită și ar putea fi folosită în beneficiul tău? Ești conștient că nu ești îndreptățit să te uiți spre cer și să mai ceri dacă nu ai folosit tot ce ai primit? Ești conștient că greutatea a ceea ce nu ai folosit îți atârnă și te îngreunează să cauți altceva până nu o valorifici?

Tot ceea ce nu folosești rămâne în tine și tot pe tine te îngreunează mai departe. Ceea ce ai nevoie este chiar acolo. Și chiar dacă tu consideri că nu ai nevoie chiar și așa acele veleități tot au nevoie de tine să fie valorificate.  Nu îți poți alege tot timpul genul de haine pe care le-ai vrea. Pentru că nu în orice magazin găsești măsurile pe care le ai. Asta dacă nu ai un croitor personal. Ai nevoie de spațiu pentru ceea ce ști. Ai nevoie să dai timp să se valorifice. Ai nevoie să cultivi. Când am spus exemplul de reviste Terra Magazin m-am referit la posibilitatea ca atunci când am avut anumite veleități neexplorate totuși să ne dea mână liberă către altele. Să ne facă să căutăm spre altele. De exemplu eu am vrut să învăț să vorbesc mai eficient cu oamenii pentru că nu aveam treaba asta așa organizată ca discurs. Era un proces obositor și laborios. În prezent pot să spun că în procent mai mare știu să vorbesc mai organizat și punctual decât în trecut.

Întoarcerea spre veleitățile tale

De ce să mă plâng pentru ceea ce nu sunt și nu am? Îmi folosește la ceva? Îmi aduce ceea ce nu am. La fel faptul că simt frustrare chiar dacă și fac ceva, la ce mă ajută să simt? Dacă eu am Asperger, la ce mă ajută să simt frustrare față de ceea ce nu reușesc la fel ca ceilalți? Hai să văd ce pot eu de fapt, cine sunt eu și ce știu. La ce îmi folosește să mă frustrez? Hai să mă concentrez pe împăcarea cu sinele și deschiderea în direcția potrivită de a face un progres în acea direcție pe care o doresc și să fiu atentă și la pașii mai mici.

Orice veleități ai avea fă pași înspre ele înainte să te pui să cauți altceva!

Înghețata Rios de fistic

Mă ațâță înghețata de fistic de la Rios. Are o dulceață aparte și e verde cu maroniu și are frișcă pe deasupra. Am descoperit-o în vara anului 2018 la Penny unde se vindea cu 2 lei și tiramisu și cea cu fistic. Ambele au o cupolă aparte în partea de sus care mă duce cu gândul la a fi o plăcere vinovată.

Acel moment unic când ești fără mască în fața înghețatei tale preferate.

O iubesc. Are un vizual aparte care mă atrage și îmi dă bucurie când o simt cum se prelinge pe gât.  Anul acesta, 2020 văd că e 3 lei dar tot mi se pare ieftină față de alte înghețate. E verde, e rece, are și o cupolă care transmite să ai încredere în ea. E închețata Rios cu fistic! O cupolă rece de înghețată! De ce să fi rece când poți fistic?

Șamponul Bevola

Șamponul din șapte plante naturale, pentru păr normal și păr care are tendință de îngrășare. Mi-a plăcut faptul că mi-a dat volum părului. Șamponul mi-a atras atenția în Kaufland, prin faptul că era așa verde culoarea mentei proaspete. Și cam trei zile și jumătate ține părul curat, a patra zi putându-l să îl spălați din nou. Este produs în Germania, importat din Chișinău și are șapte plante din care este făcut.

Mi-a plăcut faptul că am simțit că mi-a dat volum părului. Și sugestia psihologică dată de faptul că este făcut din amestec de plante m-a făcut să consider că este bun.

Bevola m-a făcut să văd într-o altă lumină îngrijirea părului. Față de alte șampoane încercate pot să zic că nu are un miros specific, cum e de exemplu șamponul pentru păr colorat sau alte mărci de șampoane, gen Nivea, Pantene, Schauma. Și de asta mi-a plăcut când l-am folosit, că nu are un miros specific. Ceea ce cumva arată că este natural.

La cât de natural e și broscuțele vor să încerce Bevola!

L-am luat de la Kaufland acolo unde l-am văzut la raftul de produse cosmetice. Mă uitam printre șampoane de curiozitate și l-am văzut acolo. Stătea Bevola verde, pe raft. Era ceva nou, ceva ce am vrut să încerc. Și iată că am făcut achiziția. 5 lei a costat. Mai exact, 4,85 de la Kaufland. Și mă bucur pentru că am avut deschiderea să îl cumpăr. Și ieri l-am folosit a treia oară.

Când deschizi capacul se simte așa un amestec de plante. Miroase un pic a păpădie. Pe poză văd că este și mentă. Pe etichetă scrie ceea ce conține. Printre ingrediente se află pantenolul, niacinamidă (un element benefic pentru reducerea sebumului), extract de floare de arnică.

Un alt lucru care mi-a atras atenția a fost faptul că, pe etichetă scria că este pentru păr cu tendință de îngrășare, păr care se îngrașă ușor. Eu nu mă confrunt cu mătreața, nu am păr vopsit ( l-am avut în trecut de două ori). Astăzi nu este nici vopsit, nici cu mătreață, nici colorat.

Da, l-aș recomanda pentru că am fost mulțumită de cum s-a comportat. Merită să încercați. Pentru că nici nu e scump.

Șamponul Bevola, de la Kaufland

Cu Bevola te îmbraci în câmp de flori și ajungi să valsezi printre păpădii.

Voi ce credeți despre Bevola? L-ați încercat? Cum vi se pare prețul șamponului?

Excrementele de liliac și hrana necomestibilă

M-am uitat azi la Asia Express. Doi concurenți au mâncat excremente de liliac. (Speak și Ștefania). Și m-am gândit apoi la faptul că oamenii aleg să înghită materie necomestibilă în viața lor de zi cu zi pentru că se obișnuiesc cu acea materie încât nici nu mai observă că nu e comestibilă. (Be intelligent! Trust your taste! When tastes awful, probably it is something awful inside!)

Ai încredere în simțurile tale. E important să alegi când ceva nu îți face bine. Când simți că o persoană îți vinde gogoși expirate necomestibile, când simți că vorbele cuiva te atacă și îți dau un damf de acreală prin ceea ce îți aruncă fără să asezoneze acea mâncare. Sau poate simți un damf de expirat, de iaurt și lapte acru, de ceva brânzit, de ceva care a fost practic folosit de multe ori ca mâncare servită pentru altcineva și s-a stricat încât și stomacul cântă aiurea din cauza lui. De multe ori acceptăm o mâncare proastă, necomestibilă chiar, o mâncare care nu ne face bine pentru că fie ne considerăm mult prea adaptabili într-un sens prost și descurcăreți, (Merge și așa!), fie suntem comozi și nu vrem să căutăm să vedem că se poate și mai mult și mai bine. Eu aș împărți asta în tipologii ceea ce o să și fac.

  1. Iubitorul de expirate- acea persoană care are alternativa unei mâncări mai bune și știe asta, știe că poate găsi medii mai bune, medii în care opiniile să îi fie ascultate și valorificate și unde se poate dezvolta mai armonios, însă este comod și preferă să asculte aceleași vorbe expirate, vechi, brânzite, acre, putrificate, putrezite și putritoare (adică vorbește putrezimea din ele).
  2. Adaptabilul la hrană proastă- acea persoană care a încercat mai multe medii și a găsit și medii cu hrană mai bună și mai satisfăcătoare și care să îl vitaminizeze însă el preferă să stea în companii proaste, companii care nu i se potrivesc. De pildă un om care are un anumit simț artistic e necesar să își orienteze discuțiile înspre oameni cu simț artistic și să nu aibă discuții de amploare cu oameni care nu au nicio treabă cu ce vrea el să facă (de ex. portar, oameni de pe stradă). Asta făceam eu mai demult. Aveam un fel de atracție pentru oamenii care aveau anumite nevoi. Și asta nu mă ajuta pe mine. Uneori mă simțeam depășită de ceea ce povesteau. Mă opream să îi ascult din nevoia voluntaristă de a-i ajuta și de a-i face să se simtă ascultați pentru că știu ce înseamnă singurătatea. Însă în anul 2 de facultate o colegă de cămin mi-a spus că nu e nevoie să fac asta, pentru că pentru fiecare om care există pe pământ există un alt om care o să îl asculte.
  3. Fugărețul de expirate-e acea persoană care are un simț ascuțit pentru lucruri expirate. Uneori poate prea ascuțit că doar știți vorba aceea cine a mâncat iaurt stricat aruncă și iaurtul bun. Așa era, nu? E persoana care face exces de zel în a fugi de mâncarea expirată încât în goana ei de a fugi ratează și mâncarea bună, și discuțiile fructuoase și jocurile logice, și jocurile de cuvinte interesante. Așa se întâmplă când faci exces de zel.
  4. Verificatorul de termene- e acea persoană care înainte să consume o hrană se documentează legat de sursa din care vine ea, de fundalul persoanei care transmite acea hrană, de ceea ce spune gramajul lucrurilor nutritive legat de acea persoană pentru a putea decide apoi dacă după ce o primește se apucă să o proceseze și să o dea mai departe ficatului să o sintetizeze, sau creierului să o analizeze.
  5. Visătorul de ambalaje- e acea persoană care nu merge pe forul interior, pe creierul propriu, pe simțurile proprii. A auzit despre iaurtul acela că e bun, de smântâna aia că e bună, de prăjitura x că e sănătoasă și își cumpără în prostie fiind furat de ambalaj. E persoana care e interesată de cât de scump e serviciul și nu de cât de calitate e. E persoana care merge la teatru ca să se afișeze și merge la fotograful x sau la concertul y pentru că a auzit că e faimos. Îmi amintesc acum de ceva ce povestea Delia când avea concert. Că e descurajator uneori să vezi ca artist de pe scenă că oamenii nu rezonează cu ce cânți, cidoar că au venit pentru că ești faimos.

Hai să fim deștepți și să verificăm termenele. Să nu ne lăsăm furați de frumusețea sau designul unui ambalaj. Ci să stăm cu mintea, cu ochii cu sufletul larg deschis pentru a vedea ce conține el de fapt. De asemenea există hrană care poate avea gust amar și să îți facă bine dar asta e altă poveste dragi mari copii. Noapte verificată!

Relația romantică sănătoasă și…. realistă

Prin iubirea sănătoasă construim, ne dezvoltăm, râdem, ne simțim bine, avem certuri care ne ajută să progresăm, să înțelegem ce puncte slabe avem, prin iubirea sănătoasă evoluăm, prin iubirea sănătoasă ne reparăm și cooperăm, prin iubirea sănătoasă facem schimb de idei, înțelegem profunzimi și intimități și avem parte de intimitate fizică și de înțelegerea aspectelor sexuale dincolo de trivializarea sexului și înțelegerea și ajungem la vindecarea lucrurilor trecute.

Așa o fi?

De multe ori când ne referim la dorința de a avea o relație auzim noțiuni care ne duc cu gândul la rețete de bucate. La perfecțiune. La ceva utopic care să ne satisfacă pe de-a-ntregul. Dorim ceva ce avem în minte ca o listă de cumpărături sau la extrema cealaltă ne dorim să avem ceva ce se aseamănă cu tata sau cu mama așa cum zice tata Freud și în situații și mai nasoale ne mulțumim cu ceea ce găsim. Crezând că nu merităm pe cineva mai bun în viața noastră. Că am putea să căutăm mai mult sau să așteptăm să cunoaștem și alte persoane. Pentru a ne convinge că putem să avem și că merităm pe cineva care să ne asculte să ne înțeleagă și să ne aducă stabilitatea și liniștea de care avem nevoie. Sunt câteva lucruri care ne pot ajuta să ne păstrăm o linie pe care să mergem și pe care le-am observat și eu de-a lungul existenței mele. Pe vremea când eram în liceu și nu știam ce e aia iubirea sau cel puțin nu aveam o relație obișnuiam să îmi fac o listă cu calitățile și trăsăturile pe care să le aibă persoana lângă care să fiu. Îmi doream să fie vegetarian, să fie sportiv, să aibă o anumită seriozitate, anumite dorințe, pasiuni, abilități. Viața mi-a fost cel mai bun profesor pe lângă facultatea de psihologie pe partea asta. Am realizat că am multe așteptări de la persoana care e lângă mine. Că îmi doresc ca ea să înțeleagă așteptări pe care le am fără să i le spun. Ceea ce e practic fizic imposibil, dacă persoana nu e telepat sau dacă nu e un om care știe să recupereze ceea ce nu ai spus din limbajul nonverbal și din cuvintele pe care le spui. Cum telepatia nu e ceva pe scară largă acesta ar fi un prim aspect în relații.

Spuneți ce dorințe aveți, ce nevoi, ce gânduri, ce dorințe secrete din subconștient, ce vă macină. Pentru că asta duce la creșterea sentimentului de apartenență și la intimitate. Așa cum zicea domnul profesor Mircea Miclea de la cursul de Modificări Cognitiv-Comportamentale atunci când alegi să ascunzi ce fantezii ai, ce dorințe lăuntrice ai, ascunzi azi, mâine nu zici de frică și tot așa până când relația se răcește și oamenii se distanțează.

O altă perspectivă pe care am observat-o la mine și apare la persoanele cu o combinație între atașamentul evitant și anxios este situația în care te găsești într-o relație așa cum eram eu în prima mea relația de prin anul 2 de facultate și îți dorești apropierea și în același timp ți-e frică de respingere. Și faci mici tentative de apropiere pe care în mintea ta le evaluezi ca fiind tentative mari. Asta mi s-a reproșat mie de pildă la momentul respectiv. Că eu mă ascund după niște măști și că joc roluri. Când de fapt eu am o sensibilitate mare la respingere pe care nu știam cum să o exprim. Era o durere mare pe care o simțeam în interior și nu știam să o exprim în afară, nici măcar în relație încât atunci când simțeam apropiere tindeam să îmi doresc să fug. Și practic persoana nu mai înțelegea de ce fac asta. Pentru că nu era doctor sau psiholog. Era doar student la medicină.

Image by Pete Linforth from Pixabay

Relația romantică din ceea ce am studiat este de mai multe feluri. Unele persoane pe care le întâlnești sunt persoane care îți scot la iveală traume din trecut sau din copilărie pentru că atragem oameni cu experiențe similare. Aici e necesar să fim atenți dacă ceea ce ne este spus și ne afectează cât este prezent și cât este trecut. Adică cât la sută din reacția noastră la anumite situații de conflict cu cel sau cea cu care ne aflăm în relație nu este de fapt identificarea cu trecutul nostru. Și atunci e important să ne dăm seama și să realizăm că avem lucruri nerezolvate în trecut și să lucrăm pe ele cu un terapeut. Să nu dăm vina pe celălalt pentru tot ceea ce simțim sau trăim.

Și o a patra variabilă implicată într-o relație romantică ține de așteptările pe care le avem. De dorințele de schimbare pentru celălalt, uitând că el este doar un simplu om, nu poate fi și dansator și student la psihologie și breakdancer și șahist (asta dacă nu e Andrey Simina). De asemena nici să cazi în derizoriu în care să accepți orice. Aici vorbesc de cei aflați în etapa, în faza sau în viața lor de oameni cu așteptări de nu le ajungi nu la nas, ci în subconștient. Acea fază în care așteptările depășesc cu mult realitatea. Îți dorești să știe ce vrei tu fără să îi spui. Să reușească să îți citească gândurile. Să fie și masculin și dur dar să aibă și finețe, să îi placă să gătească și să meargă la pescuit și la grătare, să știe și să joace șah și tenis și să îi placă să știe despre istoria vestimentației și despre cum se asortează hainele. Dacă se poate să aibă și o mașină de un anumit tip și vouchere de vacanță și bani de cadouri consistente. Să fie și sentimental, să știe să folosească și complezența, dar să fie și sincer, să prețuiască și cadourile materiale și să fie și cu jocuri inteligente dar și umorist și serios. Să știe să creeze conflict și să fie ca o văpaie și să fie și împăciutor când trebuie.

Image by Pete Linforth from Pixabay

Ca răspuns la ce am scris mai sus ar fi faptul că nu există un astfel de om. Sunt rari. Și se mai pune problema tu ca bărbat sau ca femeie ce oferi. Ce statut ai, ce abilități, talente ai, ce preocupări, la ce te pricepi, ce puncte forte și slabe ai.Câtă voință și foc interior ai de a face diferite lucruri. Nu poți să dorești și nu este corect să dorești o persoană care este mult mai diferită decât tine doar pentru că tu o dorești. Și nu e sănătos să schimbi un om dacă o faci doar pentru tine. Atunci când vezi la o persoană cu care ești anumite puncte slabe și decizi să i le transmiți ca să știe, poți să o faci și să îi oferi sprijinul tău ca să le poată schimba. Atunci e sănătos. Dar dacă vrei să schimbi un om pentru că ție nu îi place de el așa cum este și vrei să îl schimbi, ca urmare a capriciilor tale, atunci nu mai e sănătos.

Elemente care conțin o relație sănătoasă

  1. Comunicarea- a tuturor lucrurilor, intimităților, nevoilor, gândurilor, fricilor, anxietăților furiilor. Indiferent de persoană, dacă după mai multe săptămâni de relație încă ai rețineri majore în a comunica mare parte din ceea ce simți, trăiești, dorești înseamnă că nu este o relație sănătoasă.
  2. Evaluarea realistă a ceea ce trăiesc și cunoașterea stilului de atașament al meu și al partenerului pentru a ști ce nevoi am.
  3. Înțelegerea așteptărilor de la partener și decantarea între dorințele realiste și cele nerealiste.
  4. Înțelegerea faptului că anumite lucruri care ne cauzează emoții,ne fac să reacționăm privind situații din trecut și nu țin în totalitate de acea situație particulară pe care o trăim. Ceea ce e foarte normal să se întâmple pentru că suntem afectați de memoriile timpurii din viața noastră din primii ani de viață. Atunci creierul e în formare și e mai sensibil la stres. (Aici e un articol despre stres al domnului profesor Andrei Miu, https://pressone.ro/cel-mai-bun-lucru-pe-care-l-putem-face-pentru-copiii-nostri-este-sa-i-protejam-de-stres-pana-dupa-adolescenta)
Poza ar fi un apel la responsabilitate în relații. Așa cum aricelul a făcut schimb de materie cu mămăruța așa și mămăruța a dat înapoi la fel cum se face într-o relație sănătoasă. Iei ceea ce ai nevoie. Și dai ceva ce te conține pe tine ca să poți să construiești. Vă pup! Fiți sănătoși și responsabili. Sursa imaginii-maiputerniciimpreuna.wordpress.com

Hristos a Înviat și odată cu el a înviat iubirea, spiritul tânăr, frumusețea și ceea ce este bun în oameni. Se poate întâmpla să îți dai seama după un timp că ai luat mai mult decât ai dat într-o relație pentru că erai la pământ sau pentru că erai ciugulit și rănit din alte relații. Și poate te simți vinovat. Nu te simți. Atunci când ai explicat că ai anumite răni și persoana de lângă tine, te acceptă așa cum ești este în regulă. Pe măsură ce te recuperezi, vei putea să oferi și înapoi. Așa am făcut eu de câteva ori. M-am simțit un om nepotrivit și m-am subestimat și am considerat că e dovadă de iresponsabilitate, să intru într-o relație cu problemele mele. Așa că i-am ținut pe oameni la distanță. Până când am reușit să găsesc oameni, care au trecut dincolo de mecanismele de apărare.

Image by Clker-Free-Vector-Images from Pixabay
Image by John Hain from Pixabay

Voi ce fel de relații ați experimentat? Cât de mult poți construi într-o relație? Și cât de dărâmat poți să fi?

Nu ești cameleon

Nu te potrivești în orice domeniu. Nu ești un cameleon pe care îl iei dintr-un domeniu și îl pui în altul. Ca un animal pe care vrei să îl aclimatizezi. Sunt trăsături pe care le ai și nu se pot schimba. Nu ești o tabula rasa așa cum ziceau behaviouriștii, că indiferent din ce familie provi tu poți deveni orice. Nu e așa. Nu poți fi orice în orice domeniu. Te naști cu anumite trăsături fundamentale care nu se vor schimba. Și nu o spun doar din cărți. O spun din propria experiență și observare.

Eu m-am născut cu pasiunea pentru muzică și aveam și am o memorie auditivă foarte bună. Am avut multe perioade în care mă speria că îmi place atât de mult să cânt și mă speria că rețineam sute de melodi. Cum în țara noastră nu se trăiește din cântat și din teatru și părinții aveau meserii pragmatice am început să urăsc acea parte, să am repulsie față de ea, să nu mă mai bucur la fel de ceea ce știam ca și cum ar fi fost greșit. Cât se poate de fals. Acele trăsături artistice fac parte din mine. Atunci când am început să am repulsie față de ele mi se părea că sunt ca niște musafiri străini care nu au ce căuta și ar trebui goniți undeva departe, când de fapt ele erau chiar gazdele.

În facultate de pildă prin anul doi am fost la un curs de improvizație de 3 luni de la Education Studio și la curs de teatru de forum în limba engleză. Mă duceam la ele având acea minte structurată, căutând ideea de a fi calculat de a știi mai multe lucruri și de a cunoaște alți oameni. Mai mult de asta decât pentru bucuria actului artistic.

Nu știam exact ce vreau la facultate. Însă simțeam că știința nu mă poate încălzi singură, așa cum poate să o facă arta, adică teatrul și muzica. Mi se părea mult mai interesant lucrul cu arta împreună cu psihologia. Pentru că arta produce emoție în om. Și știam asta undeva în subconștient. Deși eu mă forțam să fiu un om al datelor, al tabelelor, al lucrurilor structurate.

Simțeam că e ceva care nu se potrivea. Simțeam că mă forțez să fiu ceva ce nu sunt. Să fac lucruri care să pară că îmi plac, dar în realitate eu îmi doresc altceva. Forul meu interior știe că vrea altceva. Că e ca și cum aș fi într-un mediu în care nu mă simt cel mai confortabil. Cântam la cămin foarte mult cât am stat la facultate. Am fost atrasă mult de cursul de Dezvoltare socio-emoțională pentru că avea multă aplicabilitate practică. De exemplu teatrul și muzica au o aplicabilitate practică dacă ajunge mesajul unde trebuie. Și de cele mai multe ori eu am de învățat câte ceva din fiecare piesă. Însă privind studiile științifice care se fac de pildă în psihologie sau în alte științe pot fi studii în care să se obțină rezultate care sunt incorecte, sau care nu folosesc la nimic. Nu îmi place ideea de chestionar psihologic. Pentru că e un instrument standardizat prin care se pun o serie de întrebări la mai multe persoane și practic tot ce contez eu ca persoană care completează acel chestionar e să fiu un număr într-un eșantion. La câte am completat în anul 1 la studiile unde am participat. Pfff. Arată-mi unul și o să îți arăt cum se face zăpada.

Nu am nimic cu cei care fac asta. Dacă lor le place foarte bine. Însă eu nu m-am regăsit acolo. Și nu am știut să exprim foarte bine asta având Asperger. Scriam mult mai ales în anul 2. Consemnam ceea ce trăiam. Ceea ce experențiam. Și îmi doream să valorific. Mi se pare că arta te face să gândești out of the box. Și arta poate să se combine cu știința.

Atunci când eram în medii de cercuri de medicină mi se părea că ar trebui să mă fac medic. Îmi plăcea să cercetez însă mi se părea un mediu steril. Muzica și teatrul strigau disperate dintr-un colț al sufletului. Mă strigau să le ascult. Să le iau în seamă. Să creez. Și chiar dacă studiez psihologie îmi cereau practic să le acord interes, credit, să le iau în seamă să le acord un loc de științe între lucrurile pe care le făceam. Să nu consider că este ceva ce nu necesită muncă, sau ceva care este rudimentar, sau ușor de făcut. Și m-a purtat în locurile alea unde aveam să o găsesc. Respectiv la spectacole de teatru, proiecte de teatru, dorința de a scrie, de a face recenzii, dorința de a fi și un om incalculat uneori și impulsiv.

Nu mă potrivesc în orice domeniu. Nici tu. Nici eu. De aceea e important să ne cunoaștem trăsăturile stabile de bază și să le fructificăm pentru că acelea nu dispar. Pentru că nu suntem cameleoni cu mai multe culori. Avem anumite trăsături pe care le putem fructifica iar dacă alegem să le ignorăm ele vor putrezi, se vor ofili sau în situația mea vor striga și mai abitir de acolo de jos de unde le-am îngropat. Pentru că abilitățile îngropate de vii nu tac niciodată. Alege să le aduci la lumină și la un aer mai curat. Mai viu. Și să înflorești odată cu ele.

Ziua psihoeducației Oradea 22 martie 2019

Psychology Hub- organizat de absolvenți de la psihologie condus de Monica David.

Psihologi Pinta Alin și Cristian Molnar

-drepturi personale- derivate din injuncții ale analizei tranzacționale.

  1. Obișnuiesc să cer ceea ce îmi doresc.- de obicei atunci când oamenii nu fac asta această atitudine are legătură cu rrușinea, rușinea de refuz.
  2. Refuz cererile pe care nu le pot împlini.- poți să fii tu atunci când nu te simți presat să faci o alegere- când spunem da unor oameni iar în capul nostru este nu ne rupem de autenticitate și nu mai suntem noi.
  3. Îmi exprim emoțiile și sentimentele indiferent dacă sunt pozitive sau negative. – dacă nu exprimi devine o frustrare și ea nu dispare ci se strânge. -atunci când vă e teamă că persoana respectivă vă va judeca pentru emoțiile pe care le exprimați întrebați-vă ce dovezi aveți că o să vă judece.
  4. Mă răzgândesc uneori și mă simt confortabil cu asta. – toți în multe situații ne răzgândim și e necesar să oferim explicația pentru care ne-am răzgândit.
  5. Acționez în conformitate cu sistemul meu de valori.- aici apar compromisurile și alegerea între sistemul meu de valori și persoana respectivă.
  6. Nu mă simt responsabil pentru comportamentele și acțiunile celorlalți.- nu sunt responsabil de starea ta și de ceea ce ai făcut dar te pot influența în direcția aceea.
  7. Cer onestitate celor din jurul meu.- ce e mai important, relația cu acea persoană sau nevoia de a avea dreptate. că poate e mai important să fie lucrurile bine sau să îi dau în cap la partener de fiecare dată.
  8. În relațiile cu cei din jurul meu sunt eu însumi/însămi.- și aici o domnișorică avocat a povestit despre discuția de la o petrecere cu un fotograf unde a simțit să adopte o poziție formală respectiv cu mâinile la spate și mâinile împreunate în față și a spus că așa a simțit la momentul respectiv să fie formală, însă că ea de obicei, este mult mai deschisă iar la a doua întrevedere probabil că l-ar fi luat în brațe.
  9. Când mă simt speriat spun celor din jurul meu că îmi este frică.- și aici a inserat un domn o glumiță că dacă intră unu acuma cu un baston în bar și amenință pe cineva că îl bate nu o să îi spun eu lui >> Lasă-mă că sunt speriat. <<- de asemenea privind ideea aceasta de a exprima frica, pentru femei e mai dezirabil să și-o exprime pentru că le face să pară mai drăgălașe,. că au nevoie de protecție. În timp ce bărbații sunt înclinați să își caute partenere mai dezirabile pentru a avea moștenitori.
  10. Atunci când nu cunosc un lucru recunosc asta și spon că nu știu.- un exemplu foarte bun în acest caz este situația în care ne aflăm într-un oraș străin și avem nevoie de indicații să ajungem pe o anumită stradă sau într-un anumit loc și cetățenii în loc să recunoască că nu știu îți indică o direcție greșită. -medicii- dacă nu știi ce are pacientul îl trimiți la altcineva și nu îți validezi tu complexele de inferioritate pe pacient.
  11. Obișnuiesc să nu-mi justific celorlalți acțiunile și comportamentul.-justificarea depinde de gradul de apropiere dintre tine și persoana respectivă. – luăm decizii emoționale pe care apoi le justificăm rațional.
  12. Mă distrez și mă joc uneori. – uneori alegi rolul dde copil pentru a primi empatie sau o palmă peste cap. – a fi jucăuș se leagă și de spontaneitate și de a ieși din zona de confort.
  13. Mă simt bine cu mine chiar dacă sunt mai sănătos decât cineva apropiat mie. – aici există situații în care poți să te simți vinovat față de pacientul tău sau pacientul să îți reproșeze cumva că ție de ce îți e așa de ușor să te simți bine și lui nu.
  14. Nu stau dacă simt că este un mediu în care se abuzează de mine. – riscul identificării cu mediul abuziv, sindromul Stockholm, exemplu băiatului indian care muncea pentru cineva având conștiința că muncind se va reîncarna într-o castă superioară.
  15. Evoluez și mă schimb și îmi place asta la mine. – evoluăm în ritmuri diferite în direcții diferite și nu trebuie să ne simțim vinovați pentru asta.- Aici avem exemplul lui Ovidiu care povestea că el cu soția fac contabilități și soția cumva l-a depășit cu contabilitățile și el s-a apucat de editare foto-video. De asemenea când merge cu nevasta merg cu bița pe asfalt, dar când merge singur merge pe drum forestier. El conștientizează că ei nu îi place pe drum forestier. Ea merge la Zumba, lui nu îi place asta. – teoria lui Ovidiu este că în relațiile de cuplu fiecare încearcă să îl tragă pe celălalt în zona lui de confort. – aceasta poate fi și o formă de autosabotaj și sfârșești ajungând să cauți pe altcineva care să te excite.

Să avem grijă la durerile sufletești și la cei din jurul nostru

 

Uneori în viața anumitor oameni durerile sufletești sunt reprimate, reprimarea fiind un mijloc de coping negativ.  Pierderea unei sarcini gemelare, depresia unei persoane dragi, reprimarea sexualității și a afectivității, lipsa unui om de nădejde din viața ta care ai nevoie să fie lângă tine.

Am cunoscut o prietenă care se obișnuise foarte mult timp cu singurătatea și cu ideea că nu are nevoie de afectivitate. Îi era bine așa. Își găsise refugiul studiind pentru olimpiade, vorbind cu profesorii. Fusese un copil care din grădiniță și din clasele primare se regăsea mai mult în lumea adulților decât în lumea copiilor. Era un copil diferit de ceilalți în sensul că se simțea nedorită de părinți și simțea multe sentimente de respingere din partea mamei sale și chiar dacă  părinții nu i-au spus explicit că nu se înțeleg ea realiza că ceva nu era în regulă.

Obișnuița ei cu singurătatea a mers până după liceu și după anul 1 de facultate. Fusese un băiat de care i-a plăcut la olimpiadă în clasa a 5-a, unul de care i-a plăcut tot la olimpiadă în a 10-a și actori și regizori. Se obișnuise cu singurătatea în ideea în care era tristă dar avea o anumită stabilitate în tristețea ei. Știa că îi e greu să abordeze un băiat și îi era teamă să spună ce simte.

Până când a cunoscut un băiat la un curs de tango, un băiat care a intrat în vorbă cu ea și a făcut-o să realizeze că are nevoie și că e necesară nevoia de afecțiune, adică că e o nevoie umană. Din păcate acel băiat s-a despărțit de ea după patru încercări eșuate de ale ei de a se împăca (2 pe chat, una la telefon și una pe viu).

Și-a dat seama și ea că probabil  s-a despărțit pentru că nu a înțeles felul ei de a fi  în urma experiențelor vieții și faptul că ea nu știa să își exprime nevoia de afecțiune și să o dea. Avea nevoie să discute despre ce simte să fie înțeleasă.

După despărțire avea în ea foamea asta de a fii înțeleasă de oameni așa că a pornit în periplul cunoașterii mai multor băieți pe facebook și pe siteurile de dating. Și a cunoscut un tip care s-a purtat urât cu ea de pe un site de dating. Tipul era din alt oraș și a venit în trecere pe acolo unde era ea studentă în Iași.

O săruta deși nu îi ceruse acordul. Mi-a povestit această cunoștință că era să o violeze pentru că la un moment dat două prietene de-ale ei cu care era au luat-o mai  în fața când se plimbau seara printr-o pădure iar el a rămas cu ea, însă ea si-a dat seama de intențiile lui și a plecat după prietenele ei. Problema era că ea era cam amețită de la cidru așa că a stat cu el și s-au atins și s-au îmbrățișat, iar la scurt timp după aceea băiatul a plecat la un festival din Germania.

Vă spun acum să aveți grijă la ce dureri pot avea cei din jurul vostru și să le fiți alături celor care suferă pentru că la fel ca fata aceea și voi puteți să aveți carențe emoționale și să ajungeți să vă puneți în situații care vă înjosesc din cauza mijloacelor de coping negativ.

Aveți și voi experiențe asemănătoare ale voastre sau ale cunoștințelor voastre  privitor la siteurile de dating? Aștept sugestiile voastre prin comentariu sau mesaj. Vă pup și vă îmbrățișez cu drag!

Terapia cu pacienții religioși

 

Rolul religiei  în psihoterapie apare ca o nevoie de a trata pacientul din punct de vedere holistic.

Numeroase studii au raportat o relație importantă între factorii spirituali/religioși și  caracteristicile  pozitive ale sănătății  mentale cum ar fi starea de bine, speranța și optimismul, sensul și scopul în viață, de asemenea au raportat și niveluri mai reduse ale depresiei și anxietății și  abilități pozitive de coping. Studiile au arătat de asemenea o asociere între îndoielile privind spiritualitatea/religiozitatea și lupta cu depresia, anxietatea, uzul de droguri și suicidul.

Koenig (2012) a condus o recenzie a peste 3300 de studii care au cercetat relația dintre  problemele privind factorii spirituali/religioși  cu sănătatea mentală și fizică, comportamentele sănătoase și efectele rezultate.  El a concluzionat în viziunea dovezii cercetării sale în care a prezentat modele teoretice ilustrând mai multe moduri prin care spiritualitatea/religiozitate poate să influențeze în același timp sănătatea mentală și fizică că problemele ridicate de spiritualitate/religiozitate ar trebui integrate în practica grijii pentru sănătate.

În cadrul unui studiu cu 159 de participanți condus de Rosmarin et. Al.(2013) a fost investigată relevanța spiritualității în cadrul efectelor tratamentului psihiatric. Participanții primeau tratament la un spital  psihiatric și participau în sesiuni de terapie cognitiv-comportamentală (CBT). Rezultatele au arătat că credința în Dumnezeu a fost în mod semnificativ asociată cu  niveluri reduse ale depresiei și o crescută stare de bine psihologică, de asemenea a mai fost asociată și cu  niveluri mai mari de așteptare ale pacienților din partea tratamentului și a îmbunătățit efectele îngrijirii psihiatrice.

Recenzii ale cercetării relevante  privind întrebările despre când și cum ar trebui integrată spiritualitatea/religiozitatea în terapie au fost conduse de un numar de autori, acoperind studii din 1984 și până în 2010. Scopul prezentului articol este  să furnizeze o privire de ansamblu ale celor mai recente studii care au explorat eficiența  introducerii intervențiilor bazate pe spiritualitate și/sau religiozitate  în cadrul consilierii și tratamentelor psihoterapeutice.

Metoda utilizată

Folosind bazele de date PsychINFO, PsycARTICLES  și Medline, o căutare  a fost condusă  folosind termenii  spiri or religio și counsel or therapy și outcome or effectiveness. Rezultatele au returnat un total de 3023 de articole cu recenzii de la oameni. Rafinarea datei de publicare până în 2010 a redus numărul de rezultate la 435. Articolele au fost apoi revăzute pentru a le identifica pe acelea care au  raportat efecte statistice ale studiilor  privind eficiența intervențiilor spirituale/religioase în psihoterapie, livrată de consilieri, psihologi și psihoterapeuți.

Recent, Snider și McPhedran (2014) au condus o recenzie care a căutat să investigheze rapoartele efectelor tratamentului în contextual relației dintre religiozitate/spiritualitate și sănătate psihiatrică/psihologică în Australia. Dintr-un total de 948 de articole care au întrunit termenii  căutării, autorii acelui studii au identificat doar 13 articole ca fiind relevante. Aceste cercetări arată că acolo este o lipsă de cercetări publicate  privind problemele spiritualității/religiozității în relație cu psihoterapia și consilierea în Australia.

Definirea termenilor

Cu toate că termenii spiritualitate/spiritual și religie/religios sunt deseori folosiți interșanjabil, și ambii au fost folosiți cu referire la  simțul individual al înțelesului, scopului și conectării, există un acord  fiecare din termini se referă la concept distinct. Termenul religie a fost în general utilizat cu referire la expresii mai teistice și  ritualizate privind credința care sunt deseori menținute în acord cu o doctrină sau o teologie care face referire la o ființă supremă. Termenul spiritualitate este în mod general utilizat cu referire  mai puțin formal și mai mult experențial, și la credințe și practici mai personalizate.  Elementul de transcendență, care înseamnă ceea  dincolo de fizic și separat de obișnuit și de cotidian,  poate fi lipsit de orice  asociații religioase.

Worthington și colab. (2011) au identificat patru tipuri de spiritualitate: religioase (implicând un simt al legăturii cu un Dumnezeu sau cu o Putere Superioară); umanistă (legătura cu un grup de oameni, atitudini de altruism, sentimente de dragoste); spiritualitatea legată de natură  (apropierea de natură / mediu); spiritualitate legată de cosmos (legătura cu creația).

Hodge (2013) a sugerat că menținerea unei distincții între cele două constructe este utilă pentru terapeut în obținerea unei înțelegeri corecte și respectabile privind  perspectivele unui client asupra acestor aspecte, în special în timpul etapei de evaluare a terapiei.

Evaluarea problemelor spirituale/religioase

 

Hodge a discutat importanța rutinei incluzând problemele legate de spiritualitate și religie în evaluare și cum aceste lucruri contribuie la dezvoltarea  unei înțelegeri mai cuprinzătoare  a clientului.

Hodge (2013)  a sugerat de asemenea că o evaluare biopsihosocială-spirituală a fiecărui client ar optimiza eficiența tratamentului și el a propus două stagii de modele de evaluare.  Un scurt screening preliminar  ar putea fi folosit pentru a determina dacă spiritualitatea și religia sunt pline de înțeles pentru client, adică ocupă un loc important și indică unde mai exact  ar fi necesară o evaluare mai cuprinzătoare a acestor concepte.  Dacă criteriile pentru prima evaluare sunt îndeplinite se poate trece la evaluarea mai cuprinzătoare istoriei spiritual-religioase a clientului și punerea pe hartă  a experiențelor de viață și a relațiilor ce aparțin factorii spirituali/religioși. Eventual și prin analizarea istoricului de viață familial cu ajutorul genogramelor

Dein(2013) a argumentat luarea în considerare a problemelor spirituale/ religioase este o parte esențială a terapiei pentru depresie și anxietate.

Intervențiile și eficiența lor

Intervențiile spirituale/religioase au fost integrate într-o varietate de tratamente psihoterapeutice incluzând CBT-ul.O intervenție spirituală/religioasă poate include discuții pe baza problemelor specifice  cum ar fi credința, scopul, și sensul. Iar apoi aplicarea de exerciții relevante pentru credințele și practicile clientului. Alte genuri de intervenții includ asistarea clientului pentru a dezvolta activități personalizatece au legătură cu spiritualitatea și ritualuri specifice pentru a fi incorporate managementul lor zilnic  pentru boala în cauză.

Studiile au investigat aplicabilitatea terapiei religioase pentru tratamentul anxietății și depresiei și au fost discutate efectele într-o analiză condusă de Paukert,Cull, Philips, Romero și Stanley (2011). Analiza lor a avut  în vedere patru aspecte de investigat: (1) eficiența terapiei religioase, (2) eficiența comparată cu tratamentul tradițional,(3)indicațiile celor mai eficiente moduri pentru intervențiile care urmează să fie livrate și (4) meritul științific al studiilor. Cercetarea lor a fost originală, publicată în engleză și a raportat efecte  pentru studii cu 20 sau mai mulți participanți adulți. Un total de 11 articole (publicate de 7 echipe diferite de cercetare)  între 1992 și 2008  au îndeplinit criteriile.

Terapia cognitivă  a fost intervenția de control laică în 9 din aceste 11 studii. Un tratament religios bazat pe religia creștină a fost intervenția folosită în 6 studii, iar în alte 5 studii intervențiile au fost incorporate cu o perspectivă islamică. În studiile raportate  efectele au fost în mare măsură echivalente la intervențiile religioase comparativ cu  grupul de control cu terapie cognitivă. Totuși, au existat evidențe care sugerau că terapia cognitivă bazată pe religie a fost mai eficientă decât cea cognitivă laică pentru indivizii foarte religioși.

Este bine ca un consilier să ridice la fileu întrebarea privind spiritualitatea și modul cum îi influențează pe clienți  pentru că altfel clienții s-ar putea să ajungă la concluzia că aceste  teme nu sunt relevante pentru consiliere. Religia și spiritualitatea sunt de multe ori parte a problemei clientului, dar pot fi de asemenea și parte a soluției sale deoarece valorile religioase și spirituale  pot juca un rol major în viața umană și  valorile spirituale ar trebui văzute  ca o sursă potențială  în terapie mai degrabă decât ceva ce ar trebui ignorat. Pentru a  fi capabili să  aducă în discuție  frământările spirituale și să le aducă în evaluare și tratament, consilierii au nevoie de competențe în lucrul cu aceste valori. Programele de training  trebuie să introducă discuții în modul de lucru cu valorila ca parte a procesului terapeutic.

 

Bibliografie

http://www.counselingpsychology.org/role-religion-counseling

http://www.counseling.org/docs/default-source/vistas/integrating-spirituality-in-counseling-practice.pd

http://www.pacfa.org.au/wp-content/uploads/2012/10/Spiritual-and-Religious-Therapy-Literature-Review.pdf

 

Pasiune pentru cunoaștere interpersonală în pădure lângă Tulnici

img_20160817_143925-2.jpgIMG_20160814_171951

Transbordor către o altă dimensiune. Cinci  leagăne care duc către o poartă a istoriei. Văcuțe care trec pe lângă garduri și câini care le gonesc curajoși. Câini cu bun simț care nu se reped la mâncare, ci așteaptă să pleci din raza lor de acțiune.

 

Am făcut un traseu în aceste împrejurimi de o oră-o oră jumate la Cheile Tișiței și pe traseu am admirat măiestria unei broscuțe care se căznea să se cațere pe un versant noroios în ciuda alunecărilor de teren  care se împotriveau sub lăbuțele ei. Am văzut  văi frumoase și  ape limpezi care își țineau cu ardoare avutul pietros.

 

În aceste locuri l-am întâlnit pe Sedevel care s-a ocupat de ucenicii terapiilor de psihologie felurite de la rogersiană, analiză tranzacțională ,transpersonală, psihodramă, adleriană, cognitiv-comportamentală. experențială și  gestalt. Înghețata s-a ocupat de îndulcirea participanților cu arome de caramel, vanilie, ciocolată, rodie. La sediul cartierului general sedeventuresc  plicurile așteaptă odihnite  pe perete să fie umplute de păreri și sugestii. Unele au burțile pline în timp ce altele își așteaptă în tihnă masa.

 

Am primit și niște iaurturi tare bunuțe cu scorțișoară și altul cu vișine.  Am găsit o ramă de tablou unde se puteau face poze în diferite ipostaze care să angreneze fața în gimnastica facială.  Mă bucur că am găsit copaci de care să mă sprijin și să mă ajut în exercițiile de întindere. Uneori se auzeau câinii lătrând. Merge vorba că atunci venea ursul prin apropiere.

(Tulnici, județul Vrancea, august 2016)

Program de improvizație Actitudine

Scena e un loc unde  am înțeles cum creierul poate fi antrenat să gândească spontan și să își elimine din barierele cenzurii care într-o simplă discuție ar  putea apărea. Aici poți să îți imaginezi lucruri pe care nu le-ai visat sau care te-au bântuit în cele mai negre sau colorate visuri. Pe parcursul acestor trei luni cât a durat acest program am învățat că poți să faci scene de teatru având repere vagi referitoare la locație și la personaje. Cu niște ingrediente precum astrolog, supermarket și coroană de premiant iese spectacolul așa cum pentru a face blatul pentru cozonac ai nevoie de praf de copt, de drojdie, de făină.

Am aflat mai multe despre propria atitudine în raport cu anumite situații. Am aflat de ce aleg oamenii să reacționeze în anumite feluri neașteptate și am înțeles că pentru o bună atenție distributivă e nevoie de concentrare și energie. Am înțeles de aici că simplele situații în care ai de jucat un personaj îți pot declanșa emoții și stări la care nu te-ai fi așteptat atunci când ai ales să intri în cadru. Emoții poți să le primești în inima ta și să le accepți necondiționat.

Mi-am dat seama că e bine să îi asculți activ pe ceilalți pentru că așa ai șansa să te înțelegi mai bine și pe tine. Am înțeles aici că dorința de a progresa în acest sector este direct proporțională cu capacitatea de a accepta ideile persoanei de lângă tine și invers proporțională cu gradul de apatie. Am observat că așa cum decojești o portocală poți să descoperi trăsături din propria atitudine pe care nu le cunoșteai. Am învățat ce înseamnă să fim mai toleranți și să acceptăm că suntem oameni și că putem greși și că în improvizație  spectacolele bune pot avea la bază și greșeli așa cum unele soluții s-au descoperit prin încercări și prin diferite dozaje.

Întâlnire cu Sedeiel la Râul Sadului

img_sedeiel_februarie2016141829

O potecă misterioasă care te poartă spre o cabană părăsită. Aici poți să dormi la umbra copacului sau să te cațeri pe el exersându-ți abilităție alpiniste. Poți să observi cabane cu geamuri de diferite mărimi care te poartă spre  blocurile făcute de Hundertwasser la Viena. Numele său care înseamnă 100 de ape parcă îl strigă pe râu căci aici râul curge la vale grăbit ca și cum ar purta în cârcă atâtea ape, dornice  de a satisface călătorii setoși de viață.  Aici se află și Sedeiel, care atunci când ne-am întâlnit cânta lângă cabana părăsită de pe potecă. Nu ne-am dat seama că era cineva care își exersa corzile pentru că prin părțile astea vântul urlă și e mai greu să îl deosebești de vocile călătorilor. Căci și vântul are o voce a lui, vocea care te înfioară, sau după caz care te acompaniază în cântecul tău.

img_20160218_131428

O zi din minunatul periplu a avut destinat un program special în care participanții și-au putut etala sentimentele și emoțiile lor prin culoare și dând sens și semnificație. De asemenea nu au fost ignorate nici nevoile fiziologice care reprezintă benzina pentru lucrul cu arta.

Locul în care se despart drumurile, gara din Sibiu. Privire retrospectivă asupra experienței. Gaura  unde se fac  promisiuni  pentru drum și bagaje. Locul de unde îți poți cumpăra sandwich cu salam de Sibiu încălzit la microunde și unde ai impresia că pătrunzi în alt timp atunci când te uiți la străzile din jur și la felinare.img_0041

Scrisorile  îngerilor păzitori așteaptă liniștite în culcușul lor să fie citite de aparținătorii lor care adorm la răsăritul soarelui. Mesele pregătite cu grijă de dimineață  așteaptă răbdătoare să fie ocupate de cavalerii care cu burțile hulpave și cu ochii încărcați își așează bucatele pe masă, castraveți tăiați în forme zig-zag, roșii, omletă, șuncă, salam, ceai, cafea.  Oare urmează un toast acum pentru mâncarea asta așa bună? Sau mai degrabă se aude cineva care mâănâncă zgomotos? Nu se știe. Stați așa!! Cuiva i s-a luat felia de pâine din față.  Oare oamenii sunt așa de hulpavi?!   Dacă vreți să aflați veniți să vă întâlniți cu Sedesel, fratele de la alt tată a lui Sedeiel, poate  reușește să vă lămurească. Dar dacă nu măcar vă povestește pățaniile călătorilor care stau  înscrise pe drumul potecilor de lângă cabana Hundertwasser.img_20160220_121758        (Râul Sadului, Sibiu, Fevrier 2016)

Îmbrățișarea brazilor și a muntelui

 

                    Acolo unde brazii înconjoară malurile în îmbrățișarea lor. Dincolo de Halta Valea Drăganului este un loc unde  mi-a fost drag să mă trezesc. Da. M-am bucurat să mă trezesc ca să primesc  căldura soarelui care se ridica molcom de deasupra pădurii.  Nu prea am avut loc de vise în somnul meu pentru că  ceea ce vedeam  și auzeam era prea  plin de semnificație

 Unde hainele se pun la uscat sub cerul liber pentru că soarele le mângâie și pune H2O -ul pe fugă, iar razele care ies de deasupra piscurilor muntoase transformă lentila aparatului în prismă.
M-am pus pe un șezlong făcut din pari de lemn și am căzut pe gânduri. Apoi m-am pus pe o bancă și am  privit discuția albinelor care căutau însetate florile să le polenizeze. Nu simțeam așa de tare sentimentul de teamă în preajma lor.
M-am cățărat pe o scândură și apoi am stat așa atârnând. Am simțit cum mi se întindeau vertebrele, piesă cu piesă asemeni unui individ care reușea să se elibereze dintr-un spațiu îngust..Am privit în zare și mi-am pus întrebări despre ce nu e clar. Am luat un balon de săpun și apoi folosind aerul am încercat să fac volei cu el suflând atunci când gravitația îl trăgea cu nesaț spre nasul meu.  Apoi am suflat balonul  folosind dioxidul de carbon  din plămâni spre un coleg  de echipă care mi l-a pasat înapoi.  Am jucat  așa până când stropii de ploaie care cădeau pe pământ au învins învelișul balonului.
M-am trezit la 6  și un sfert atunci când soarele ieșea din pat și am început să îmi fac încălzirea. După ce mi-am încălzit gâtul, am făcut rotiri de coate și rotiri din trunchi. Aplecări din trunchi în față și în spate.
Apoi am încercat să mențin genunchii în poziția depărtat ca și cum aș sta pe un scaun. Am stat cam 15-30 de secunde. Apoi am început să  fac rostogoliri în față și în spate. Nu înțelegeam ce se întâmplă pentru că îmi simțeam hainele ude. Aaaaa!! Deci ea era. Iarba era plină de roua care cu fiecare rostogolire îmi dădea îmbrățișări reci. Aici și iarba e drăgăstoasă.  După ce am terminat încălzirea mi-am pus bluza de trening la soare ca să  spele afecțiunea ierbii.
Am făcut mersul piticului și mi-am dat seama apoi ce bine e să simți oboseala în genunchi. Recomand acest exercițiu. Oboseala în genunchi este bună.

(Iulie 2016,Valea Drăganului,  Programul Yourself)

 

 

Navighează în siguranță în Marea de Phishing

Așa cum navigarea pe o mare e necesară cu un anumit echipament, cu o vestă de salvare, cu skilluri de înot, cu un anumit tip de barcă așa și navigarea în acest vremuri de pandemie în Marea Internetului e necesară cu anumite echipamente. În primul rând reînnoirea datelor de acces. Adică schimbarea periodică a parolei. Așa cum echipamentul este periodic verificat să fie umflat, iar abilitățile de înot sunt testate așa și specialiștii în securitate recomandă schimbarea cu o frecvență cel puțin trimestrială a parolelor. Pentru că în caz că se scurge vreo parolă veche să nu aibă impact. De asemenea puteți să vă configurați laptopul să vă anunțe când e timp să vă schimbați parola, ceva ce în prezent nu se întâmplă cu o mașină. Ea nu vă anunță așa vizibil ca laptopul când e momentul să schimbați uleiul.

Un al doilea pas pentru o navigare asumată în apele internetului este folosirea unui serviciu de VPN(Virtual Private Network). Acest serviciu stabilește o legătură criptată între două rețele locale, de exemplu rețeaua de acasă și rețeaua internă de la locul de muncă. E ca un fel de aparat de emisie-recepție doar că e mai criptat și de către urechi.

Față de emisie recepție dacă se află unul lângă omul cu VPN acela nu va înțelege ce e pe canal.  La BitDefender Arhitectura protocoalelor de comunicație pe VPN au în vedere în  primul rând anonimizarea traficului.  VPN-ul prevăzând end-to-end encryption ( informațiile sunt criptate înainte să îți părăsească calculatorul și sunt decriptate doar la destinație,adică serverul din capătul celălalt), astfel încât un eventual atac de pe traseu (man in the middle attack) să nu poată descifra datele. E ca o comunicare între balene. Noi le auzim dar nu știm ce spun însă ca marinari pe mare ne uităm ca balena la oameni.

Dacă navighezi via VPN, site-urile pe care le vizitezi nu îți văd adresa IP originală (văd adresa VPN-ului) si nu te pot trackui.Ca si cum ai vrea să navighezi într-o zonă tulbure … si în loc să mergi tu fizici să îți riști pielea, trimiți o dronă, un robot, pe care îl controlezi din confortul domiciliului, dar vezi mediul din jurul dronei ca și cum ai fi fizic acolo

Regula nr. 3 când navigați pe Marea Internetului trebuie să știți să izolați ce e legat de muncă de ce e personal. Adică nu veți amesteca echipamentul de navigator cu acela de acasă. Nu vă veți aduce nădragi de stat prin casă. Așa și în IT. E important să izolați activitățile work-related de cele personale. De ce? Pentru a asigura securitatea informatică la locul de muncă. De obicei, există proceduri la nivel de organizație care reglementează fiecare sarcină de lucru ce site-uri sau aplicații web presupune care sunt sigure, verificate și monitorizate. E ca accesarea know-howului unui om selectiv. Dacă ești dornic să afli mai multe despre ce știe el ar trebui să îl scoți dintr-un anumit context, că în acela work-related nu îți va spune.

Regula nr. 4. Nu accesezi o persoană pe care o știi de pe stradă nu? Nu ai lua lucruri vândute pe stradă. Atunci nici în Marea Barieră de Phising nu te arunci să deschizi orice. Acesarea unor site-uri oarecare aleatorii poate fi o sursă de software nedorit, care, în cazul nefavorabil, poate compromite infrastructura IT a organizației.

            Ia imaginați-vă că mergeți îe stradă fain frumos și vă agață un tip că e de la o bancă unde aveți banii și vă cere actualizare de date. I le-ați da? Normal că nu. Atunci la fel trebuie să vă gândiți și în Marea de Phising.

            Un email care pretinde că e de la bancă și vă cere actualizare de date. Nicio bancă nu cere așa ceva prin email sau mesaj. Sau un email de la o organizație necunoscută care pretinde că e PDF-ul unei facturi. Iar când îl deschideți declanșați un virus. Furnizorii de servicii bancare, telecomunicații și alte utilități reamintesc că nu îți vor cere parole sau bani în emailuri.

Așa și în continuare tu tu cel care lucrezi de acasă. Da chiar tu. Vrei să nu fii mâncat de rechini în Marea de Phising?

Atunci ia-te după regula nr. 4.

      Pe urmă: Respectă procedurile standard în regim work-from-home

            Nu permite aplicațiilor să colecteze date care nu au de-a face cu funcționalitatea aplicației. E ca și cum ai avea o legătură psiholog-client, dacă eu vreau să dau o informație o dau, dar dacă nu e necesară pentru funcționalitatea relației noastre atunci nu o dau și nu permit nici clientului să o colecteze sau altcuiva neavenit.

            Activează autentificarea în doi pași. Asta e spusă mai plastic ca și cum vine un prieten la tine acasă dar înainte să îl lași la interfon primești un telefon că a ajuns. La autentificarea în doi pași ai nevoie de două device-uri.

Aici aveți soluții pentru navigare în siguranță pe Internet. Toți avem nevoie de o vestă de salvare când navigăm în Marea de Phising. Tu ?

https://www.bitdefender.ro/solutions/family-pack.html

Iar pentru voi eu vă recomand dacă vreți să vă protejați întreaga familie pachetul Family pack. Deoarece protejează până la 15 dispozitive per locuință. Deci nu vă mai stresați că soacra, copilul, unchiul mai în vârstă sau bunicul miop va lua viruși. Ce liniște v-ar trebui mai mult?

Dar stați, mai are și funcții de control parental pentru a monitoriza discret activitatea online a copiilor tăi.  Iar straturi multiple de protecție anti-ransomware vor menține în siguranță documentele, fotografiile de familie și videoclipurile.

Insectele pișcătoare și cele nepișcătoare

Atunci când o insectă te pișcă ea te face să nu mai ai încredere și să te temi și de cele care nu pișcă. Ai o reacție de frică, de respingere și oareșicumva ură când vezi o insectă că se pune pe tine. Că stă pe pielea ta. Un țânțar sau o chestie micuță verde care te mănâncă pe piele. Ești îngrozit. Deși nu știi de care ar putea fi. Dar ce se întâmplă. Când te pișcă ceva, nu mai ai încredere în toată gașca de insecte. Fie că sunt pișcătoare sau nepișcătoare.

Insectele nepișcătoare sunt asemeni oamenilor care chiar vor să cunoască un om pentru ceea ce este și nu doar să îi sugă sângele. Dar din cauza faptului că a dat peste oameni pișcători care doar l-au supt, omul s-a învățat că ce i s-a întâmplat rău și suflă și în iaurt. E ca un fel de pedeapsă prin condiționare negativă. Tu ai fost mințit, păcălit, furat. Ai pățit-o. E mai bine să fii precaut. Asta dacă vrei să înveți din ceea ce s-a întâmplat. Este mult mai bine să fii precaut.Pentru că așa nuți-o vei lua. Nu vei fii mușcat. Ca și o insectă. O lași în jurul tău. Dar când se apropie periculos de mult de tine o altoiești. Vine și partea cealaltă. Temându-te prea mult de oamenii pișcători vei rata și oamenii nepișcători. Aici recomand foarte multă atenție și observare. Foarte multă grijă și circumspecție când lași un om sau o insectă să se apropie de tine. Când lași un om să se apropie, fie că ai fost păcălit în trecut sau nu, nu e ok să lași garda jos. Așa sunt de părere. Să îi dai uneori teste. Să nu crezi în totalitate ceea ce spune. Și dacă vrei să te autodezvălui să o faci gradat. Să nu verși prea mult dintr-o dată chiar de e prea plinul tău spațiu de emoție negativă. Cum sunt cei care umblă cu CFR-ul și își povestesc întreaga lor viață unui străin că, dee, nu o să îl mai întâlnească în alte împrejurări pe acel om. Sau ca cei care au trăit multe frustrări și le-au ținut în ei și vor la un moment dat să le verse pentru că nu le mai pot ține în ei.

Imagine de Harry Strauss de la Pixabay

Să ne amintim din Biblie de povestea neghinei și a bobului bun. Neghina stă cu bobul bun pentru că dacă s-ar scoate neghina s-ar lua și bobul bun. Și e important să știe oamenii să aleagă care e bob bun. Așa e și cu oamenii. Probabil că dacă nu ar fi insectele pișcătoare am fi mai ok. Dar nu am știi să apreciem faptul că există și nepișcătoare dacă nu ar fi cele pișcătoare. Depinde de oameni. Eu zic că oamenii nu ar știi să accepte ce e bun în oameni dacă nu ar păți-o cu cei răi. Însă în unele societăți sunt cam mulți pișcători și prea puțini nepișcători. E un dezechilibru. E nevoie de echilibru și grijă echilibrată. Spor la tuns iarba, la grătar și nu uitați să folosiți Autan!

Programul rabla la relații

Aici e vorba despre scârțâieli și obișnuința cu scârțâiala, despre ofertă și cerere și despre nuanțare în relații!

                          

              Bun găsit! Ați auzit cu toții de programul Rabla la mașini. Iar dacă nu ați auzit vă spun eu acum. Programul Rabla, în principiu este vorba de un program pentru mașini și electrocasnice în care aduci o mașină veche/ un electrocasnic și contra unei diferențe primești o mașină nouă sau un electrocasnic nou. Cât de util este acest program? Păi se refolosesc componentele de la acea mașină care mai sunt bune la altceva. Gândiți-vă doar așa. Aveți un soț căruia articulațiile îi scârțâie. Are ficatul gras. Se balonează des. Are nevoie ca o mașină veche de ungere. Are nevoie să fie refolosit în alte moduri. Ce fain ar fi să existe rabla la soți, concubini și gagii de rutină?

Să te duci cu soțul , concubinul la târg și să iei unul nou contra unei diferențe. O diferență care poate fi contabilizată în prestarea de servicii. Vă spun și eu ca o gospodină de peste 50 de octombrii că mi-ar plăcea tare mult acest program. Relația noastră și a multora de felul nostru scârțâie de mult. Soțul a făcut burtă. Îl dor articulațiile. Se plânge de frig și de dureri de spate. Dacă lucrurile ar fi mai puțin deranjante cu siguranță că l-aș mai ține lângă mine. Dar așa. Nu mai văd sensul. E depășit. Mă calcă pe bătături. E urâcios. Nu mă mai atinge urâciunea lui. Și totuși mă atinge. Îmi atinge aceleași butoane sensibile. Știți și voi dacă ați studiat puțină neuroștiință că creierul reacționează altfel la un loc nou, un loc nou în care este expus. Dar aceleași vorbe? Aceleași cuvinte? Aceleași vorbe la situații diferite? Nu am mai putut, am avut nevoie de diversitate. Iată că am aici lângă mine un vecin care a făcut același lucru cu a sa concubină. Ia spune vecine, cum a mers?

Imagine de Hans Braxmeier de la Pixabay

Vecinul- Salutare! Păi eu sunt un tip tolerant de fel. Dar atunci când e vorba de dezvoltarea potențialului meu, aleg ce e mai bun. Era faină ea, nu pot să zic, de 6 ierni stăteam împreună și a început să aibă frustrări. Dar nu orice fel de frustrări. Frustrări fără argumente. Un drum fără sfârșire. Mă simțeam ca într-o birocrație fără acte. Am apelat la programul rabla pentru soții, concubine și gagici de rutină și iată-mă acolo. Cu concubina de mână am spus ce dificultăți întâmpin. Am spus că sunt lucruri care nu mă mai ajută pe mine și că am nevoie de altceva. Știți e ca și la mașină, atunci când încep să se audă zgomote, când ai probleme cu masca, când combustibilul se consumă repede și prost e o problemă. Astfel că cheltuielile sunt prea mari. Așa e și cu concubina, nevasta, gagica de rutină pe care o aveți. A mea mai făcea și zgomot noaptea prin bucătărie, se auzea spălătorul de vase, tacâmurile și după se mai și mira că are depuneri. Din 24 de ore dintr-o zi 49 de minute le petreceam pentru a-i demonta ei niște presupuneri false. I-am recomandat să meargă la psiholog în 13 ocazii diferite și nu m-a ascultat. Scurgerea o cam are înfundată din cauză că o facem rar. Cam o dată la 23 de zile când nu e Mercur Retrograd, zi de yoga sau seară de serial pe netflix. Ce să vă mai spus? Domnii de acolo m-au înțeles imediat. Și mi-au făcut un discount. Mi-au cerut la schimb să le ofer niște masaje de relaxare în valoare de o oră. Și am primit contra concubinei mele o altă domnișoară care avea afinitate pentru dezvoltare personală, avea o statură atletică, simțea nevoie de a se îngriji pe sine și pe mine și timpul investit cu ea mi se întorcea și pentru mine și pentru ea. Și tu pe cine ai găsit vecină acolo la rabla?

-Un instalator zvelt, care avea doar 4 kilograme surplus de greutate, față de soțul care avea surplus de 23 de kilograme și o mare parte pe burtă. Soțul mereu voia voia să mergem în aceleași locuri în concediu în timp ce eu aveam nevoie de diversitate. Instalatorul e deschis la a merge în locuri noi, de a încerca poziții noi. Îmi place că știe să gătească mâncăruri cu fructe, cu avocado, cu mango. Și ne împărțim pe sarcini. Și ceea ce m-a convins la el a fost faptul că e flexibil ca o plastilină combinată cu un cauciuc. Deci știe și când e ok să țină de ceea ce vrea și crede. Și știe și când să cerceteze o altă opinie. La soțul asta nu mi-a plăcut pe lângă partea fizică, rigiditatea lui, atât fizică cât și mentală.

              Dragii, noștri ăsta a fost interviul de la participanții la programul rabla pentru soți și soții, concubini și concubine și gagici și gagii de rutină. Și nu uitați că și aici ca și la cealaltă rablă e necesar să vă asigurați că nu mai aveți ce să faceți cu acel soț/ acea soție,…… și că aveți nevoie de acea schimbare. Așa cum văd în ziua de astăzi eu ca și consultant la programul rabla există două tendințe în principal la relații- persoane care stau lângă partenerul sau partenera deși cheltuielile sunt mai mari decât investiția, fie că vorbim de partea emoțională, de financiar sau de sănătate mentală, cheltuielile sunt mai mari decât investiția. Aici e vorba de rutină sau de speranța deșartă că acea persoană își va reveni sau că o puteți ajuta dacă stați lângă ea. FALS. Ați rămâne lângă o mașină care s-a oprit pe câmp crezând că o veți putea repara sau veți chema pe cineva să o repare? Și persoane cu foarte multe pretenții și cu lucruri puține de oferit.

Nu ezitați, încercați programul rabla atunci când relația vă scârțâie și v-ați obișnuit cu scârțâitul!

Înghețata Gelatelli cu Fistic și ciocolată

Înghețata Gelatelli mi-a atras atenția în Lidl acolo unde am făcut un al doilea drum după ce la primul am căzut cu bicicleta încercând să urc o pantă și am luat curba în mod nepotrivit și m-am lovit în trei locuri. Dar stați juliturile fac parte din viață. Așa că ducă ce am dezinfectat acele locuri m-am reîntors în Lidl cu gândul să găsesc o înghețată nouă pe care să o încerc. Așa că am văzut că era de fistic la caserolă și am mers mai departe și am văzut o cutie de înghețate la cornet în număr de 6 cornete cu 9 lei de la Gelatelli și gen sunt cornete din alea mari de 120 de ml. Chiar am avut o surpriză plăcută. Așa că am decis să împărtășesc și cu voi ce am simțit încercând Gelatelli la cornet cu fistic și ciocolată.

If you wanna shush me, you need a Gelatelli pistachio icecream.

Atunci când vrei să o faci pe ea sau el să tacă e necesar să ai la tine o înghețată la cornet de la Gelatelli cu fistic și vorbele îi vor îngheța pe buze.

Shadow and light

Lumini și umbre, plăceri vinovate și nevinovate, Gelatelli e acolo oriunde e vorba de plăcere.

This summer, freshbies are deep frozen and taste like pistachio. We’ve greenlit pistachio, sweetness and pleasure for the whole season.

Vara asta prospăturile stau la congelator și au gust de fistic. Avem verde la fistic, verde la dulce, verde la plăcere!

Sleeping ice beauty

Vrei să știi de ce a adormit frumoasa din pădurea adormită? Unii zic că s-a înțepat cu un ac de cusut sau cu fusul de tors. Eu zic că i s-a dat o înghețată Gelatelli și a înghețat înainte să adoarmă în somnul dulce de fistic.

In front of me is happiness.

Când am în fața mea o Gelatelli la cornet de fistic cu ciocolată cu siguranță că aceasta e definiția plăcerii din cartonașele alea desenate cu Happiness is…… Happiness is Gelatelli with pistachio and chocolate.

P.S. Hei, nu uita să mă pui la congelator și după ce mă scoți să mă lași 3 minute să mă dezmorțesc. Besos, Gelatelli.